Agromanagement

Care soiuri de prun sunt cele mai rezistente la ger

Author: AgroExpert
soiuri de prun rezistente ger - agroexpert.md

Rezistența la temperaturile scăzute a prunului depind de mai mulți factori. Totuși, există unele soiuri care sunt cele mai rezistente la ger.

În Republica Moldova la cultura prunului, cât și la speciile cultivate din zona climatului temperat-continental, necesarul de frig pentru ieșirea din repausul biologic și parcurgerea normală a micro și microsporogenezei, este asigurată.

Rezistența la ger a soiurilor de prun, depind de:

  • specia din care provine și locul de origine a acesteia;
  • devierea temperaturilor din cursul iernii;
  • gradul de maturare a plantelor până la intrarea în perioada de repaus;
  • tehnologia aplicată în perioada de vegetație;
  • starea de sănătate a plantelor;
  • portaltoiul;
  • vârsta pomilor.

Cele mai rezistente soiuri de prun sunt cele provenite din specia Prunus nigra (prunul canadian),
Prunus usuriensis (prunul din Ussuria) și Prunus americana (prunul american), care au limita de
rezistență de -50 ... -55°C. Cele mai slab rezistente soiuri de prun, fac parte din specia Prunus salicina (soiurile chino-japoneze).

La soiurile provenite din specia Prunus domestica (majoritatea soiurilor cultivate la noi în țară), limita
de rezistență la ger a părții aeriene, în condițiile maturării corespunzătoare și a descreșterii treptate
a temperaturilor în timpul iernii, este de -32 ... -38°C. Despre aceasta se arată în manualul tehnologic: „Producerea prunelor”.

Scăderea bruscă a temperaturii, provoacă crăparea scoarței, a arsurilor pe trunchi și baza ramurilor de schelet. Acestea apar în mod frecvent pe partea sudică și sud-estică a pomilor și diminuează capacitatea de producție a pomilor.

De regulă după 5-6 zile cu temperaturi scăzute, rezistența la ger crește și invers, după câteva zile călduroase în ianuarie-februarie scade limita de rezistență cu câteva grade (6-70C).

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!