Agromanagement

Oleg Tîrsînă: ”Prețul nucilor este mai mare decât anul trecut”

Expert: Oleg Tîrsînă

Țara noastră se află pe locul 5 în lista celor mai mari exportatori de nuci, iar în 2020, volumul exporturilor a fost de 12,7 mii de tone. Oleg Tîrsînă, președintele Uniunii Asociațiilor Producătorilor de Culturi Nucifere, ne-a comunicat că în acest an recolta este mai bună decât anul trecut în plantațiile în care tratamentele au fost aplicate la timp. Însă expertul recunoaște că au fost sesizate cazuri unde de pe suprafețe întregi de livadă abia de au fost recoltate câteva tone de nuci, motivele fiind încă greu de precizat.

Nucicultorii sunt în procesul de recoltare a nucilor, unii au reușit să le pregătească deja și de vânzare, alții abia le adună din livezi.

”În acest an recolta este mai bună decât anul trecut cu circa 30 %. Într-adevăr există livezi care deși au fost îngrijite și era multă roadă, totuși recoltă este slabă, nu așa cum am așteptat. Poate fi din cauză că tratamentele nu au fost aplicate la timp, așa că ploile din perioada iunie-iulie au cauzat anumite boli care au afectat intens recolta, care se arăta una bogată inițial. Dar există și anumite soiuri nereușite, moldovenești precum Cazacu, Costiujeni, Schinoasa, care au fost afectate atât de ploile abundente, cât și de necorespunderea cu condițiile de dezvoltare în țara noastră, deși sunt omologate ani de zile. Desigur există și livezi care sunt abia în anul 5-6 de dezvoltare, care nu au cum să ofere recoltă record, dar dacă plantațiile sunt mai vechi de 7 ani, după intrarea plantaţiei pe rod, atunci e vorba de soiuri nereușite pe care nucicultorii le-au plantat” a explicat expertul.

Chiar dacă la cantitate, în unele zone ale țării, recolta de nuci s-a micșorat, calitatea a rămas una înaltă, iar prețurile cel mai probabil vor crește.

”Anul trecut, în unele raioane, elementele de rod au suferit suficient de mult din cauza condițiilor meteo, în special înghețurile au afectat plantațiile și acest lucru a avut impact asupra roadei din acest an și cel mai probabil va avea o anumită influență și asupra recoltei de anul viitor. Este prematur să spunem care va fi cantitatea recoltată în acest an, statistica va oferi cifrele finale, cert este că recolta globală în Moldova a scăzut considerabil, dacă înainte se obțineau circa 35-40 000 tone (în coajă) în fâșiile de aliniament, astăzi acestea se află într-un declin total. Și în livezile cu soiuri învechite, cu distanțe de plantare foarte mari, cu o absență totală a unui plan de protecție și de fertilizări, cu o lipsă totală de infrastructură post-recoltă și cu oameni slab pregătiți pentru a-și administra corect afacerile și care așteaptă să le vină cumpărătorii la poartă pentru a procura producția, desigur recolta este una sub așteptări. Însă în cazul plantațiilor întreținute după tehnologii moderne, în special, cu soiuri atent selectate, calitatea nucilor este una înaltă, mulți producători poartă discuții cu diferite companii din străinătate pentru a vinde anumite cantități de nuci, chiar în coajă. Prețul este deja mai mare față de cel de anul trecut, dar nu neapărat din cauza cantității mai mici din acest an. Conjunctura internațională cu certitudine contează și aceasta va dirija în continuare formarea prețului” a menționat Oleg Tîrsînă.

În Republica Moldova sunt plantate circa 20 de mii de hectare de livezi de nuc, dintre care 15 mii de hectare, adică 75% sunt soiuri vechi. Potrivit specialiștilor, aceste livezi au nevoie de modernizare pentru a oferi un randament dublu și o roadă de calitate mai bună. Potrivit estimărilor, recolta din acest an va fi de 24 mii de tone. Cea mai mare cantitate recoltată a fost înregistrată în 2017, când s-au obținut 43 mii de tone.

Urmărește știrile Agroexpert ->pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!