Agromanagement

Sezonul de struguri în Moldova: Cum să evităm greșelile de anul trecut

Author: AgroExpert
Expert: Gheorghe Gaberi
struguri sezon greșeli Gaberi - agroexpert.md

Președintele Asociației Producătorilor și Exportatorilor de Struguri din Moldova, Gheorghe Gaberi, este de părere că sezonul de struguri este unul bun, însă viticultorii trebuie  să se mobilizeze să se pregătească corect de recoltare și depozitare pentru a nu repeta greșelile de anul trecut.

 „Prima noastră greșeală a fost faptul că anul trecut am redus cantitatea de struguri stocați la jumătate față de ceea ce era practicat tradițional. Aceasta s-a datorat situațiilor instabile, în care au intervenit întreruperi ale aprovizionării cu energie electrică și incertitudini pe piață. O partidă de struguri foarte calitativi au fost orientați spre procesare, la un preț foarte mic. Ulterior, în lunile noiembrie și decembrie, am avut o cerere semnificativă pe care nu am reușit să o satisfacem. Prețurile pentru struguri au atins nivelul de 30 de lei și. Din acest motiv, ne-am adresat către viticultori pentru a sublinia importanța de a vinde producția în timpul sezonului de recoltă și de a stoca în depozitele frigorifice o cantitate semnificativă, estimată între 30-40 de mii de tone”, subliniază Gaberi.

Potrivit expertului, este esențial ca viticultorii să asigure o stocare adecvată a strugurilor în timpul sezonului de iarnă, astfel încât să aibă disponibilă cantitatea maximă de struguri pentru parteneri la momentul vânzărilor. Astfel, în prezent, se caută modalități eficiente de sortare și ambalare, în special pentru cerințele consumatorilor europeni.

„O altă greșeală a fost faptul că, obișnuiam să punem strugurii în ladă și să-i depozităm în frigider, livrându-i în forma în care erau culeși din vie direct către consumatori. Totuși, unele loturi prezentau defecte în acest proces. Acum, avem o metodă îmbunătățită de depozitare în ambalaje speciale și o selecționare mai atentă a strugurilor, inclusiv utilizarea de lăzi de carton, care sunt cerute de mai mulți consumatori din Europa. Această practică trebuie să fie dezvoltată înainte de sezonul următor, având în vedere că intenționăm să instalăm încă două-trei linii de sortare”, a mai adăugat președintele APESM.

Perspective promițătoare pentru sezonul viitor, dar cu riscuri cunoscute

Cu obiectivul de a atinge exporturi de 100 de mii de tone, producătorii rămân optimiști, dar conștienți de provocările specifice. Riscul de crăpare a strugurilor din soiul Moldova, care domină suprafețele plantate, poate cauza pierderi semnificative, iar rezistența la condiții de secetă rămâne o preocupare majoră.

„Anul trecut am înregistrat aproape o cifră record la export, cu un volum de până la 78 de mii de tone. Cu toate acestea, obiectivul nostru constant rămâne să atingem pragul de 100 de mii de tone exportate. Avem această cantitate de producție, dar problema constă în calitatea acestora, care nu corespunde cerințelor pentru consum. Acest aspect este cu atât mai important acum, dat fiind că o parte semnificativă din această cantitate ajunge în țările europene, unde standardele sunt mult mai riguroase”, punctează Gaberi.

Astfel, pericolul survine odată cu începutul toamnei, în ultima parte a lunii septembrie, când perioadele de ploi pot duce, uneori, la pierderi semnificative - până la 1/3 din recoltă într-o săptămână. 

Ce recolte putem înregistra la soiul Moldova

 

Problema majoră este că o cantitate semnificativă de struguri nu corespunde cerințelor pentru categoriile de struguri de masă. Deși producătorii trimit acești struguri la fabrică, se confruntă cu nemulțumiri. În prezent, singura soluție pentru acești struguri este să fie direcționați către procesare pentru distilare.

„Aproximativ 98% din strugurii cultivați în vița de vie trebuie să fie destinați consumului direct și ar trebui să fie comercializați în stare proaspătă. Avem producători care nu reglează sarcina pe butuc, lasă prea mulți struguri în timpuri de secetă, atunci când nu ajunge apă și prin urmare nu ating parametrii care trebuie. Desigur, irigarea reprezintă o soluție eficientă, însă aceasta nu este fezabilă în zonele cu resurse limitate sau absență de apă. În condițiile anului curent, o recoltă de 10-12 tone la soiul Moldova poate să ofere calitate înaltă, chiar și fără irigare. Depășirea acestei limite poate să ducă la pierderea calității”, a mai spus expertul.

Cererea rămâne mare pentru diverse soiuri, în special cele aperene. Agricultorii sunt încurajați să își orienteze noile plantații către aceste soiuri, evitând astfel riscurile de crăpare și reducând cheltuielile pentru stocare.  Soiurile precum Chișmiș moldovenesc, Kișmiș Lucistâi și Apiren Roz au un potențial crescut, cu prețuri atractive.

Destinații pentru export

 Destinațiile pentru exportul de struguri moldoveni se extind. Creșterea cererii în Europa, precum și în Belarus, Polonia și alte țări din Asia Centrală, oferă oportunități. Anul trecut, s-au înregistrat succese în Mongolia, Iraq și Ucraina, iar perspectiva pentru anul curent este pozitivă.

„Am avut o prezență extinsă în peste 30 de țări cu produsele noastre din struguri. În timpul pandemiei, numărul țărilor în care am exportat s-a redus cu 10. Anul precedent a adus o criză semnificativă în ceea ce privește disponibilitatea containerelor, ceea ce a avut drept rezultat imposibilitatea de a furniza strugurii în țările arabe. Ulterior, costurile pentru containere au crescut considerabil”, afirmă Gheorghe Gaberi.

În prezent, exportatorii se concentrează pe piața Uniunii Europene, România ocupând o cotă semnificativă, adică 24 de mii de tone din cele 78 de mii exportate. De asemenea,  exporturile noastre către Polonia au atins 4.700 de tone, unde există potențial pentru a extinde și mai mult.

„Anul trecut am înregistrat depășiri în exporturile către Mongolia, cu cantități de peste 1.000 de tone, și către Irak, cu peste 1.500 de tone. În Ucraina, exporturile noastre au crescut, iar aceeași tendință este așteptată și în acest an, întrucât multe zone producătoare de struguri din țară au suferit daune”, a conchis Gaberi.

Pentru a consolida poziția pe piețele internaționale, industria viticolă trebuie să se adapteze în mod continuu la cerințele și tendințele pieței. Cu planificare atentă și respectarea recomandărilor, producătorii moldoveni de struguri pot atinge obiectivul de peste 100 de mii de tone de struguri exportați.

 ⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter! 

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!