Fitotehnie

Cum se realizează corect tăierile la nuc

Author: AgroExpert
Cum se realizează tăierile la nuc - agroexpert.md

Nucii sunt plante pomicole care necesită tăieri în fiecare an ca și alte specii. Pe de-o parte se fac tăieri de corecție la nivelul coroanelor (în primii 3 - 4 ani de fructificare), iar mai târziu se fac tăieri de întreținere, de multe ori apar ramuri care se usucă. Concomitent cu acestea se fac și tăieri de fructificare. Acestea constau în rărirea ramurilor (dacă sunt prea dese) și rareori în scurtarea ramurilor anuale.

În livezile intensive, plantele de nuc necesită coroane care să determine o creștere rapidă și o intrare timpurie în fructificare. Nucul necesită tăieri de formare a coroanelor în fiecare an, contrar părerii micilor cultivatori, că această plantă nu suportă tăieri.

La înființarea plantațiilor, materialul săditor poate avea înălțimi de 50 - 60 cm sau mai mari, până la 160 cm. Plantele se lasă să crească până la 120 cm și se taie, iar cele peste 120 cm se scurtează. Primele ramuri se formează în zona de la 80 la 120 cm. Sub înălțimea de 80 cm se îndepărtează lăstarii care au apărut.

Din anul al II-lea, coroana începe să capete un contur clar, se lasă axul, iar de-a lungul axului se lasă 3 - 4 ramuri de schelet dispuse radial. Acest tip de coroană, cu ax liber vertical, este de fapt o piramidă mixtă, la care cele 3 - 4 ramuri de schelet se formează la 50 - 60 cm una de alta de-a lungul axului. După formarea acestora, axul se scurtează. Informațiile se conțin în ghidul tehnic și economic „Pomi, arbuști fructiferi, căpșun”.

Pe șarpante se lasă sub-șarpante dispuse bilateral-altern, care la rândul lor au ramuri purtătoare de organe florifere. Coroana are capacitate maximă de fructificare după 8 - 12 ani.

Tendința la nivel mondial este de a tăia cât mai puține ramuri într-un nuc, deoarece, implicit va scădea producția. Pe de altă parte trebuie făcute aceste tăieri pentru a asigura un echilibru între creștere și fructificare.

În plantațiile de dimensiuni mari, tăierile de întreținere și fructificare se execută de pe platforme speciale, tractate cu tractoare și care își reglează înălțimea. Se vor evita în acest fel, eventuale accidente (se lucrează la înălțimi de 5 -10 m).

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!