Știri din Moldova

Sergiu Tutovan:”Cotele de export s-au majorat, însă pentru producători contează prețul de realizare, nu volumul solicitat”

Expert: Serghei Tutovan

Deși cotele de export pentru unele produse agricole moldovenești au fost majorate, producătorii din Republica Moldova sunt încă sceptici față de posibilitatea de a exporta fără achitarea taxelor vamale pe piața Uniunii Europene. Acest lucru s-ar putea explica prin inerția obișnuinței formate  ani la rând, când producătorii de struguri își orientau toată atenția către piața din Federația Rusă, chiar dacă atitudinea cumpărătorului nu a fost întotdeauna una prietenoasă. Cert este că destinațiile în țările UE sunt destul de promițătoare, numai că așa ca și în orice domeniu, și la inițierea unei colaborări comerciale, primul pas este cel mai greu de făcut. Vestea bună este că pentru acest an, Consiliul European  a majorat cotele de export pentru struguri  de la 20 mii tone la 58 mii tone, adică plus 38 mii tone.

Potrivit directorului executiv al Asociației Producătorilor de Struguri de masă din Cahul, în acest sezon, roada este una destul de bogată, iar la sudul țării, acum recoltarea este în toi. Însă din discuțiile sale cu producătorii, nu prea mulți se grăbesc să exporte strugurii adunați.

 

”Strugurii nu prea mai adună zahăr în prezent, deja pot fi culeși, altfel crapă de la oscilația temperaturilor, noaptea rece, ziua destul de cald. De fapt, negura și roua de dimineață afectează roada mai mult ca ploaia, dar la nord chiar plouă și producătorii nu pot aduna strugurii. Aici la sud, recoltarea este în toi zilele acestea și slava Domnului, avem roadă în acest an. Totuși problema cea mai mare este piața de desfacere, unde va fi realizată recolta din acest an. Soiurile tehnice nu pot fi vândute pentru că fabricile sunt pline cu stocuri vechi. Nici cu soiurile de masă nu prea știm ce se va întâmpla, deocamdată producătorii le culeg și le depozitează în frigidere, vom vedea ulterior unde vor fi comercializate. Într-adevăr cotele pentru export în UE au fost majorate, dar noi anual vindem în jurul a 80 de mii tone. Prin urmare, să dea Dumnezeu să reușim să exportăm către UE un volum așa de mare, la cât s-a majorat cota, dar cu ce preț? Aceasta este întrebarea esențială din această perioadă, căci noi am mai exportat struguri, în afara de piața din Rusia, și în România anul trecut, cât și în alte țări din UE, însă accentul trebuie să fie pe un preț convenabil producătorilor, care să își poată permite să exporte strugurii ca să fie în câștig, nu de dragul exportului” a menționat Sergiu Tutovan.

Producătorii din domeniul agricol din Republica Moldova pot exporta pe piața Uniunii Europene pe parcursul unui an, cantități substanțial mai mari de produse agricole, fără achitarea taxelor vamale în urma unui acord agreat în contextul regional actual, urmare a mai multor discuții și negocieri cu reprezentanții Comisiei Europene și echipa guvernamentală de la Chișinău, din care a făcut parte și Ministerul Economiei. Aprobarea acestui Regulament demonstrează angajamentul UE față de cetățenii și întreprinderile moldovenești, precum și beneficiile oferite de Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA). Astfel Uniunea Europeană rămâne principalul partener economic al țării noastre. În anul 2021, valoarea schimburilor comerciale între Republica Moldova și Uniunea Europeană a constituit peste 5 miliarde dolari SUA, reprezentând 49,10% din totalul schimburilor comerciale realizate de către țara noastră.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!