Compania de stat egipteană responsabilă cu achiziția de cereale a anunțat că face achiziții internaționale de grâu printr-o bursă nou înființată. Măsura se aplică și furnizorilor care oferă grâu românesc.
Începând de duminică, 27 noiembrie, egiptenii fac achiziții internaționale de grâu printr-o bursă nou înființată care are, de asemenea, inclusiv obiectivul eliminării deformării prețurilor locale, a declarat directorul companiei. Nou procedură de achiziție fusese anunțată încă din luna septembrie, când achizitorul de stat al statului nord-african – GASC – a anunțat că va solicita furnizorilor de grâu să se înregistreze la bursa de mărfuri a țării până în noiembrie.
GASC a optat recent să cumpere direct de la furnizori globali
Pe fondul turbulențelor în acest an de pe piețele de cereale din cauza prețurilor oscilante și din cauza războiului din Ucraina, Autoritatea Generală pentru Aprovizionarea Mărfurilor (GASC) din Egipt și-a diversificat metodele de cumpărare, informează Reuters, citată de Rador. GASC, companie administrată de stat, a optat recent să cumpere direct de la furnizori globali, în loc să o facă prin sistemul său tradițional de licitație, deoarece caută oferte mai competitive. De asemenea, GASC poate procura grâu local de la fermieri prin intermediul bursei, a declarat pentru Reuters Ibrahim Ashmawy, ministrul adjunct al aprovizionării și președintele bursei.
”Dacă astăzi GASC este vânzător (la bursă), mâine poate fi cumpărător. Va avea canale diferite”, a declarat Ashmawy. GASC le-a cerut furnizorilor globali să se înregistreze până în noiembrie la noua bursă, dar comercianții au spus că există o confuzie, neștiind dacă furnizorii sau agenții lor locali trebuie să facă acest lucru.
Egiptul, în mod tradițional cel mai mare importator de grâu din lume, a lansat, duminică, noua bursă de mărfuri, a anunțat Ministerul Aprovizionării, printr-un comunicat, GASC oferind 12.000 de tone de grâu rusesc din rezervele sale morilor din sectorul privat.
Cum funcționează noua bursă
Noua bursă este concepută să funcționeze ca o piață spot, cu prețuri determinate de cerere și ofertă. Deocamdată funcționează în baza unui sistem de ”licitație închisă”, în care ofertanții depun oferte într-un plic sigilat, iar GASC îl selectează pe cel mai bun. Măsura vine după plângerile importatorilor privați și ale fabricilor din Egipt, care depun eforturi pentru a achita sute de mii de tone de grâu blocate în porturi din cauza lipsei de dolari, situație ce a provocat reducerea importurilor și a determinat o creștere a prețurilor la pâine și făină.
”Avem mare nevoie de bursă pentru a reglementa piața. Piața nu este în cea mai bună formă și există o mulțime de distorsiuni de preț”, a mai spus Ashmawy. Duminică, în prima zi de tranzacționare, grâul a fost vândut la 9.750 de lire egiptene (397 de dolari) pe tonă în 18 tranzacții, a anunțat, luni, Ministerul de Aprovizionare.
Două sute de companii, inclusiv 36 de mori, s-au înregistrat până acum la Bursa din Cairo, unde guvernul egiptean studiază posibilitatea de a tranzacționa încă 10 mărfuri, inclusiv orez, aur și oțel.
⚡️Следите за новостями Agroexpert в -> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!