Soluții sustenabile pentru reabilitarea terenurilor agricole degradate

Neutralizarea degradării terenurilor trebuie să devină o componentă indispensabilă a procesului de planificare a gospodăririi terenurilor. La baza planificării acestui proces trebuie să fie evaluarea aspectelor pozitive și negative a diverselor modele de practici agricole utilizate.

În context aplicativ, acest principiu presupune măsuri coordonate în cadrul unor planuri cu durată scurtă, medie și lungă, ierarhizate prin măsuri orientate pe prevenirea proceselor de degradare și restabilire ecologică a terenurilor degradate.

Prin natura lor, procesele degradative sunt inerente practicilor agricole, chiar și în cadrul celor mai performante practici agricole și sunt cauzate de perturbarea echilibrelor și lanțurilor trofice constituite pe parcursul mileniilor.

În același timp, în solurile arabile se intensifică o serie de procese naturale inerente procesului de pedogeneză: (eroziunea cu apa și vântul, dehumificarea ș.a.) care asigură continuitatea procesului de pedogeneză în cadrul biosferei/ecosistemelor, dar și reproducerea unidirecţionată a respectivului tip de pedogeneză. Informațiile se conțin în ghidul: „Reabilitarea ecologică a terenurilor agricole”.

Te-ar putea interesa și: Degradarea terenurilor agricole, marea provocare pentru fermierii moldoveni

Măsurile preventive presupun activități de ordin organizatoric, agrotehnic, fitotehnic, fitoameliorativ, hidrotehnic, bioremediativ ș.a., în cazul în care, ca rezultat al folosirii terenurilor, pot apărea atât degradarea cât și alte impedimente în realizarea funcțiilor naturale (ambientale, ecologice, biogeocenotice), agroecologice, social-economice și naturale.

Minimizarea impactului factorilor degradativi asupra solurilor presupune normarea și reducerea presiunilor exercitate din exterior asupra solurilor, în scopul optimizării însușirilor acestora în conformitate cu necesitățile culturilor agricole, stimularea și managementul factorilor interni responsabili de optimizarea, echilibrarea și conservarea funcțiilor agrobiogeocenotice ale solurilor, accentele fiind plasate pe mobilizarea potențialului biogeocenotic intern al solurilor arabile.

Minimizarea impactului factorilor externi presupune evaluarea, normarea și managementul componentei din exterior a producției agricole: masa mașinilor agricole și presiunile exercitate asupra solurilor, numărul și tipul lucrărilor solului, metodele de fertilizare, natura și cantitățile de fertilizanți cu luarea în calcul a acțiunilor pe care acestea le exercită asupra fazelor solului, metodele de combatere a buruienilor, patogenilor și dăunătorilor.

În condițiile reducerii impactului din exterior, contribuie cu efect negativ la sporirea ponderii proceselor naturale de restabilire și optimizare a factorilor de creștere și dezvoltare a plantelor.

Activitățile de restabilire a terenurilor degradate contribuie la reanimarea mai multor funcții ecologice și economice. Totuși, în majoritatea cazurilor restabilirea deplină a tuturor serviciilor ecosistemice până la nivel corespunzător condițiilor zonale de mediu este imposibilă.

Mai mult ca atât, activitățile de restabilire implică cheltuieli mult mai mari decât cele de prevenire și de evitare. Acestea sunt principalele argumente în favoarea promovării și aplicării, în primul rând, a măsurilor de prevenire și de minimizare a proceselor de degradare a resurselor de sol. În același timp, însă, în republică se atestă peste 1 milion de hectare de terenuri cu grad avansat de degradare. Acestea sunt prezente în toate exploatațiile agricole, indiferent de dimensiunile acestora și implică mai multe dificultăți și impedimente în utilizarea eficientă a terenurilor agricole.

Măsurile de prevenire și de minimizare a proceselor de degradare nu mai au rost. În schimb, stoparea antrenării în lucru a acestor terenuri este imposibilă, or aceasta ar presupune excluderea din circuitul arabil a mai mult de 50% din suprafața arabilă.

Totodată, în condițiile unei stabilități relative a ambianței pedologice (la scara pedologică a timpului) terenurile degradate dispun de potențial sporit de restabilire. Sunt bine cunoscute o serie de metode și procedee biologizate de restabilire eficientă și economic îndreptățite de valorificare-restabilire a terenurilor degradate. Mai mult ca atât, restabilirea resurselor de sol degradate nu numai că asigură beneficii producătorilor agricoli, dar mai și întrerupe procesele de transformare a terenurilor în blendlenduri (terenuri neproductive) și deșertificării unidirecţionate a spațiilor.

În scopul evitării și minimalizării diverselor forme de degradare a solului: eroziune cu apa și/sau eoliană, reducere a rezervelor de humus și elemente biofile, compactare și destructurare, supraumezire, salinizare și soloneţizare ș.a. utilizatorii vor întreprinde următoarele măsuri de prevenire.

• Efectuarea concomitentă a mai multor lucrări în cadrul activităților de pregătire a solului și de întreținere a culturilor la o singură trecere pentru minimalizarea numărului de treceri a mașinilor agricole;
• Tocarea și încorporarea în sol, prin discuire și arat, a miriștirii și oricăror altor resturi vegetale; 
• Includerea în asolament sau în rotația culturilor a ierburilor perene (amelioratoare);
• Utilizarea mașinilor agricole cu pneuri cu presiune joasă și cu roți late pentru micșorarea acțiunii de comprimare a solului;
• Reducerea, în asolamente, a ponderii culturilor care provoacă degradarea fizică a solurilor (culturi prășitoare și tehnice);
• Reducerea, până la 20% a culturilor tehnice, iar a rapiței până la 5% în componenta asolamentelor și efectuarea sistematică a lucrărilor de redresare a stării fizice a solurilor în cadrul terenurilor ocupate de acestea;
• Practicarea culturilor intermediare și culturilor succesive în scopul acoperirii permanente a solurilor cu vegetație și în calitate de sursă de materie organică proaspătă în sol; 
• Practicarea sistemelor No-Till și Strip-Till în scopul minimalizării acțiunilor directe asupra solului;
• Schimbarea, în fiecare an, a adâncimii de lucrare în corelare cu necesitățile culturilor cultivate; efectuarea periodică a afânărilor adânci; 
• Executarea tuturor lucrărilor solului și practicarea traficului pe teren numai în perioadele optime de lucrare;
• Practicarea unui asolament de culturi variate, cu rotații de lungă durată (5-7 culturi), care include și culturi amelioratoare;
• Respectarea valorilor maxime admisibile de presiuni la suprafața solului, în funcție de tipul solului, componenţa granulometrică a acestuia în perioada de lucrare a solului.

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!