La Chișinău a fost pusă la cale o cooperare economică între România, Ucraina și Republica Moldova, prin instituirea Camerei de Comerț Trilaterale (CCTRUM). Structura va funcționa ca o platformă economică dedicată coordonării proiectelor de investiții, cât și reconstrucției Ucrainei și stimulării integrării europene a regiunii – prin accesarea fonduri europene. Inițiativa beneficiază deja de sprijinul a peste 250 de instituții și organizații din cele trei state și a fost inclusă în documentul strategic al Alianței Eurodeputaților din Europa de Est pentru Reconstrucția Ucrainei.
Evenimentul de constituire a Camerei de Comerţ Trilaterale România-Ucraina-Moldova (CCTRUM) a reunit peste 400 de participanți din România, Ucraina și Republica Moldova, reprezentanți ai administrațiilor centrale și locale, ai mediului de afaceri, ai sectorului academic și din cadrul organizațiilor societății civile. Parteneriatul stabilit a demarat sub auspiciile Alianței Eurodeputaților din Europa de Est pentru Reconstrucția Ucrainei (AMEERU) și cu sprijinul Institutului de Dezvoltare și Expertiză a Proiectelor (IDEP Moldova).
Vicepreședintele Camerei Deputaților din România, Adrian Cozma, a subliniat că această inițiativă este absolut necesară în contextul regional actual. Oficialul a subliniat rolul strategic al României ca stat membru al Uniunii Europene, hub logistic și economic în proximitatea Ucrainei și partener-cheie pentru Republica Moldova în parcursul său european.

„Astăzi, Prutul poate fi privit nu ca o linie de separație, ci ca un spațiu al cooperării, dialogului și proiectelor europene comune. Inițiativa constituirii Camerei de Comerț Trilaterale a depășit faza de intenție și a intrat într-o etapă de maturitate instituțională. Vorbim despre un instrument concret, susținut politic și economic. România a sprijinit constant acest demers, inclusiv prin dezbateri organizate la nivelul Camerei Deputaților și prin promovarea inițiativei în Parlamentul European. Validarea succesivă a proiectului la București, Iași și nu în ultimul rând, astăzi aici la Chișinău, demonstrează existența unei voințe comune de a construi soluții durabile pentru regiune”, a declarat Adrian Cozma.
Procesul de reconstrucție al Ucrainei va fi unul de lungă durată și va necesita coordonare regională, reguli clare și instituții funcționale care se vor putea implica în proces.

”De la an la an, Uniunea Europeană este mai aproape de Republica Moldova și viceversa. În prezent, când vorbim de reconstrucția Ucrainei este o investiție într-o dezvoltare economică, în stabilitate și pacea pe care ne-o dorim cu toții. Dar cum să facem reconstrucția dacă nu avem drumuri? Să nu ne amăgim, nu am fi fost în stare să participăm și să ne propunem lucruri mărețe, fără pașii mici efectuați în acești ani. Visam acum 2 ani la o autostrada care prinde contur, mă refer la autostrada A 8 Pașcani – Iași – Ungheni, finanțată de Comisia Europeană în cadrul programului SAFE. În curând, distanța de la Iași spre Chișinău va fi parcursă într-o oră. Doar împreună, vom putea să dezvoltăm infrastructura. Iar CCTRUM va servi ca un hub unde ideile noastre se vor transforma în realitate,” a menționat Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași, România.
Europarlamentarul Gheorghe Falcă, co-președinte al Alianței Eurodeputaților din Europa de Est pentru Reconstrucția Ucrainei (AMEERU), a intervenit online la Conferința de Nivel Înalt „Parteneriat pentru Reconstrucție: Constituirea Camerei de Comerț Trilaterale România–Ucraina–Moldova (CCTRUM)”.
„Reconstrucția Ucrainei nu este doar un demers de solidaritate, ci o responsabilitate strategică europeană. Prin inițiative precum Camera de Comerț Trilaterală România–Ucraina–Moldova, creăm un cadru concret pentru investiții, cooperare economică și stabilitate regională. AMEERU susține ferm transformarea dialogului politic în instrumente funcționale pentru mediul de afaceri și pentru autorități. Conferința de la Chișinău continuă seria de demersuri inițiate de AMEERU la Bruxelles, București și Iași, unde a fost validată necesitatea înființării CCTRUM ca platformă dedicată coordonării proiectelor de reconstrucție și investițiilor strategice în regiune”, a subliniat Gheorghe Falcă.
Obiectivele principale au fost colectarea de idei şi propuneri pentru „Cartea Albă AMEERU Chișinău 2026 - Reconstrucția Ucrainei". Participanții au avut oportunitatea de a contribui cu inițiative şi recomandări la definitivarea acestui document strategic, care va servi drept referință pentru autoritățile publice și actorii privați din regiune, implicați în reconstrucția Ucrainei.
„Cartea Albă AMEERU Chişinău 2026" va sintetiza viziunea comună şi soluțiile identificate la nivel parlamentar, guvernamental, economic și civic în cele trei țări, oferind un ghid coerent pentru acțiuni viitoare.
În cadrul evenimentului a fost supusă aprobării și o scrisoare oficială de susținere a inițiativei AMEERU- demers deja confirmat și susținut în cadrul evenimentelor organizate anterior la Bruxelles, Bucureşti şi Iaşi- care a adunat până în prezent semnăturile a circa 400 de instituții din România, Republica Moldova, Ucraina şi de la nivel european. Acest document evidențiază sprijinul instituțional larg și transversal pentru eforturile comune de reconstrucție, demonstrând unitatea autorităților locale și centrale, a mediului de afaceri și academic în atingerea acestui scop.
De asemenea, a avut loc prezentarea grupului de lucru care va coordona paşii juridici, adică se va ocupa de înregistrarea oficială a Camerei de Comerţ Trilaterale România- Ucraina- Republica Moldova.
Propunerea de a înființa o Cameră de Comerț trilaterală a fost lansată de Institutul de Dezvoltare și Expertiză a Proiectelor (IDEP) Moldova, în contextul unei conferințe desfășurate pe 4 iunie 2025, în incinta Parlamentului European, și a fost inclusă în documentul strategic al Alianței Eurodeputaților din Europa de Est pentru Reconstrucția Ucrainei.