
Floarea-soarelui se prezintă ca cea mai afectată cultură în sezonul agricol 2024/2025, se arată în raportul recent al USDA. Producția mondială de floarea-soarelui a scăzut cu 2 milioane tone, ajungând la 50,55 milioane tone. Această scăder
În raportul din septembrie 2024, Departamentul de Agricultură al Statelor Unite (USDA) a revizuit în scădere atât producția mondială de porumb, cât și stocurile globale, care au ajuns la minime istorice. Conform ultimelor estimări, producț
Premierul Dorin Recean invită fermierii la masa de discuții pentru a găsi soluții la problemele cu care se confruntă. Într-o declarație oficială, premierul a evidențiat că dialogul este singura cale de a identifica soluții.
Fermierii protestatari vor participa pe 25 septembrie la discuții cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu. Întâlnirea vine în contextul nemulțumirilor legate de legea prin care fermi
Decretul de promulgare și legea cu privire la unele măsuri de sprijin pentru fermieri în legătură cu seceta din anul 2024 au fost publicate în Monitorul Oficial și au intrat în vigoare, scrie
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a demarat dezvoltarea platformei e-ANSA servicii și crearea Registrului Operatorilor din Lanțul Alimentar, care vor facilita interacțiunea mediului de afaceri cu instituția.
Agricultorii din mai multe regiuni ale Republicii Moldova protestează astăzi, 19 septembrie, în fața Președinției. Aceștia doresc ca legea prin care fermierii pot beneficia de suspendarea obligațiilor de plată a datoriilor să nu fie promul
Toamna este momentul în care pomicultorii încep culegerea fructelor, fie că vorbim de mere, pere, prune. Însă trebuie să ne gândim și la îngrijirea pomilor după cules, asta pentru a fi în stare să rodească și în anul următor, scrie
В последние годы европейское производство рапса столкнулось с многочисленными проблемами. Изменение климата, нестабильность рынков сельхозпродукции и ресурсов для сельского хозяйства, ограничение производства, ...
Au fost semnate primele contracte de acordare a granturilor în cadrul Proiectului AGGRI, finanțat de Banca Mondială, în urma apelului destinat sectorului de bovine de lapte. Comisia de Evaluare și Selectare (CES) a analizat dosarele depuse
Săptămâna trecută a fost una deosebit de importantă pe piața cerealieră fiind marcată de lansarea raportului USDA din septembrie 2024 precum și evoluțiile pe piața petrolului, care au influențat direcția pieței pentru restul perioadei de r
Portul Constanța a înregistrat o scădere a exporturilor totale de cereale în primele opt luni ale acestui an, în condițiile în care livrările de cereale ucrainene s-au redus la jumătate, screi
În perioada octombrie-noiembrie, fermierii au posibilitate să se înregistreze la programul de instruire „Managementul financiar”. Despre aceasta informează Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA). Instruire
Protestul agricultorilor din Republica Moldova continuă pe mai multe trasee naționale. Potrivit directorului executiv al Asociației Forța Fermierilor, Alexandru Bădărău, fermierii se pregătesc să protesteze, mâine, 19 septembrie, în fața P
John Deere continuă să-și îmbunătățească produsele sale, oferind soluții avansate pentru agricultură. Noul model de combină S440, destinat fermelor mici și mijlocii, a fost proiectat ținând cont de toate nevoile fermierilor și com
Tinerii manageri din Republica Moldova sunt invitați să se înscrie la Conferința Anuală „Dialog PRO-INDUSTRIE: Catalizatorul Viitorului Industrial al Moldovei”. Anunțul despre organizarea primei ediții a
Prim-ministrul Dorin Recean cere evaluarea digurilor și lacurilor de acumulare din țară. În ședința Guvernului din 18 septembrie, premierul a subliniat că în acest domeniu nu există reguli clare și a cerut ministrului Mediului să facă o in
Sectorul plantelor aromatice și medicinale nu are suficient sprijin din partea autorităților. În timp ce alte domenii, precum cel al fructelor sau vinificației, sunt promovate prin diverse evenimente și prin implementarea unor standarde de
10 producători de fructe au avut oportunitatea de a-și prezenta afacerile și produsele pe platforma internațională de referință pentru sectorul horticol, Freshplaza.com, în cadrul unei misiuni de documentare organizată de Asociația Moldova
Sezonul de toamnă, dar și ploile abundente din această perioadă au favorizat creșterea masivă a ciupercilor de pădure. Amatorii de ciuperci sunt tentanți să le colecteze personal, fără cunoștințe temeinice despre specia sau inofensivitatea
Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, a invitat fermierii la o discuție despre rezultatele vizitei sale la Bruxelles, unde a lansat apelul de constituire a Fondului de solidaritate și dezvoltare pentru agricultur
Pregătirile pentru viitoarea cultură de rapiţă trebuie să înceapă imediat după recoltarea culturii premergătoare, atât prin managementul resturilor vegetale, cât mai ales prin pregătirea terenului. Una dintre cele mai mari provocări la înf
Prețul porumbului rămâne sub presiune în bazinul Mării Negre, dat fiind faptul că marfa este înlocuită în unele rații furajere cu grâul pentru furaj, care predomină în Franța. Totuși, cotațiile mai au ușoare zvâcniri pe fondul secetei și a
Producția de leguminoase din Uniunea Europeană pentru anul acesta este de așteptat să crească cu 10%, depășind rezultatul anului precedent și media ultimilor cinci ani. Cea mai mare creștere se înregistrează la mazărea de câmp și fasolea d