Materiale de parteneriat

Eden Research plc și Corteva Agriscience pregătesc introducerea Ecovelex™ pe piețele din UE și Marea Britanie

Author: AgroExpert
corteva eden - agroexpert.md

Eden Research plc a solicitat autorizarea Ecovelex™ în UE, iar cererea urmează să fie depusă și în Marea Britanie, având Corteva Agriscience ca partener de distribuție. Eden este o companie cotată la AIM, care dezvoltă și furnizează soluții durabile pentru protecția culturilor, sănătatea animalelor și produselor de consum.

Dezvoltat pe parcursul a trei ani de Corteva Agriscience și Eden, Ecovelex este un nou produs pe piața de tratare a semințelor și are scopul de a înlocui substanțele chimice convenționale, interzise în UE și în Regatul Unit. Acest produs a fost creat pentru a contracara daunele produse de păsări - o cauză majoră a pierderilor înregistrate în cazul culturilor de porumb și a altor culturi.

Ecovelex acționează prin modificarea sistemului olfactiv al păsărilor, producând un gust sau un miros neplăcut ce le îndepărtează, lăsând totodată semințele intacte și păsările în siguranță, libere să găsească surse alternative de hrană.

Acest produs are la bază substanțe chimice derivate din plante și este formulat cu ajutorul sistemului de microîncapsulare Sustaine® de la Eden, sprijinind fermierii în eforturile lor de a satisface cererile consumatorilor pentru o agricultură mai durabilă.

André Negreiros, EMEA Seed Applied Technologies Lead, în cadrul Corteva Agriscience, a declarat: „După mai mulți ani de colaborare intensă și productivă, suntem foarte încântați de comercializarea Ecovelex. În fiecare an, fermierii înregistrează pierderi semnificative cauzate de păsări, iar recentele modificări de reglementare nu mai permit utilizarea metodelor convenționale de combatere a pagubelor.

„Soluția pe care am dezvoltat-o împreună cu Eden vine în sprijinul fermierilor, oferindu-le o alternativă sigură și eficientă pentru protecția plantelor, folosirea substanțelor chimice vegetale reprezentând, totodată, un progres uriaș în materie de durabilitate. Echipa Eden a avut o contribuție excelentă, ajutându-ne să valorificăm această oportunitate extraordinară pe piață și așteptăm cu nerăbdare să dezvoltăm această activitate pe viitor”.

Sean Smith, CEO Eden, a declarat: „Colaborarea din ultimii ani dintre Eden și Corteva Agriscience a fost extrem de productivă și sunt încântat să văd cum, în urma acestor activități, se materializează și primele rezultate comerciale reale. 

„Împreună, aducem pe piață un alt produs sigur și eficient pentru tratarea semințelor, într-un timp aproape record, datorită unei colaborări eficiente și deschise și a unei abordări de tip „win-win”.  Ne vom bucura împreună de avantajele acestei colaborări de succes, dar fermierii vor fi cei care vor beneficia, de asemenea, punându-le la dispoziție un nou mecanism sigur și durabil de îmbunătățire a producțivității culturilor.” 

Eden a transmis dosarul și propunerea către Austria, Stat Membru Raportor Zonal din partea Uniunii Europene, care își asumă sarcina de a evalua produsul de protecție a plantelor. Examinarea și autorizarea pot dura între 18 și 24 de luni, fiecare stat membru al UE având, apoi, posibilitatea de a ratifica autorizația sau de a solicita informații suplimentare, înainte de a acorda autorizații locale.

Dincolo de proiectul de dezvoltare a Ecovelex, Corteva Agriscience și Eden au o colaborare constantă, desemnând Corteva ca partener de distribuție al Eden, în Franța, pentru produsul fungicid Mevalone®.  

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!