Materiale de parteneriat

Maib invită producătorii autohtoni la conferința „Noi piețe de desfacere pentru produsele autohtone”

Author: AgroExpert
maib conferință piețe de desfacere - agroexpert.md

Maib anunță organizarea unei conferințe practice de excepție, sub numele „Noi piețe de desfacere pentru produsele autohtone”, unde sunt așteptați clienții și producătorii agricoli. Această inițiativă are drept scop exprimarea recunoștinței față de tot ceea ce a fost cultivat acasă, în Republica Moldova, și promovarea agriculturii locale.

Evenimentul își propune să ofere cunoștințe și instrumente utile pentru ca orice producător din țară să știe exact ce are de făcut pentru dezvoltarea afacerii la nivelul următor: să descopere piața europeană, să își comercializeze producția pe rafturile din rețelele locale și, desigur, să facă tranziția la comerțul electronic, pentru a oferi clienților comoditatea plăților cashless.

Conferința va avea loc la data de 14 iunie, între ora 13:00 și 17:00, atât offline, cât și online. Speakeri ai conferinței vor fi reprezentanți ai Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, ai Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, ai Asociației Producătorilor și Exportatorilor de Fructe Moldova Fruct, ai Asociației Businessului European, USAID FTA, reprezentanți ai rețelelor locale de supermarketuri, producători agricoli și nu doar, dar și membri ai top managementului maib.

Clienții maib care deja au dezvoltat proiecte în domeniu vor împărtăși din experiențele lor, etapele parcurse, dar și provocările întâmpinate. Totodată, conferința va include o rundă de întrebări și răspunsuri, participanții fiind îndemnați să abordeze aspectele care îi afectează și îi interesează cel mai mult.

Speakerii vor aborda o varietate de subiecte care derivă din tematica evenimentului, inclusiv:

  • Importanța dezvoltării producerii;
  • Statistici și macroeconomie;
  • Cadrul legislativ actual referitor la măsurile de sprijin;
  • Raftul european – standarde de aliniere și instrumente de accesare a exportului de produse autohtone;
  • Raftul local - instrumente de creștere a prezenței produselor autohtone în supermarketurile locale;
  • Raftul electronic – set de recomandări de implementare e-commerce.

De asemenea, în cadrul evenimentului va fi organizată o zonă B2B, unde producătorii își vor putea expune o dată în plus gratuit produsele.

Conferința este gratuită, cu înregistrare prealabilă, și se va desfășura în format hibrid (prezență fizică sau online). Pentru înregistrare, click aici.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!