Grâul este o cultură sensibilă la îmburuienare, pagube producând, atât buruienile dicotiledonate, cât și cele monocotiledonate. Pagubele produse sunt fie prin concurența directă a buruienilor cu planta de cultură, cât și prin declasificarea loturilor semincere. Buruienile graminee problemă (obsiga, iarba vântului, ovăscior) care cauzează nu numai pierderi cantitative de producție, dar și refuzul certificării loturilor semincere.
Pierderile de recoltă datorate concurenței buruienilor pot atinge valori medii de 10-20%, dar pot ajunge în situații extreme, chiar până la 60-70%. Astfel, combaterea buruienilor este principala lucrare de îngrijire din cultura grâului
Pallas™ 45 OD, pe bază de piroxsulam, este un produs tot mai cunoscut și utilizat în piața moldovenească pentru combaterea celor mai importante buruieni graminee: obsiga (Bromus spp.), iarba vântului (Apera spica-venti), ovăscior (Avena fatua). Acest erbicid are spectru complet pe segmentul de buruieni graminee, combătând pe lângă buruienile de mai sus menționate, și alte buruieni graminee care au început să fie prezente în Republica Moldova, cum ar fi: coada vulpii (Alopecurus myosuroides), lolium (Lolium spp.).
Erbicidul Pallas™ 45 OD, la doza de 0.5 L/Ha are eficacitatea cea mai ridicată în combaterea buruienilor graminee, mai sus menționate, din cultura de grâu. Acest fapt a fost demonstrat prin experiențele efectuate de cercetătorii companiei Corteva Agriscience, precum și prin utilizarea lui ca primă opțiune de către fermierii moldoveni care se confrunta cu aceste buruieni. Chiar și în anii cu potențial de producție mai mic, fermierii trebuie să-și mențină culturile libere de buruieni, în special loturile semincere, evitând declasarea lor și răspândirea acestor buruieni problemă.
Pe lângă combaterea excelentă a buruienilor graminee din culturile de grâu, produsul Pallas™ 45 OD combate și un spectru foarte larg de buruieni dicotiledonate, controlând foarte bine buruieni problemă, cum ar fi mușețelul (Matricaria spp.), turița (Galium aparine), veronica (Veronica spp.).
Pe lângă avantajele menționate, erbicidul Pallas™ 45 OD, aplicat în conformitate cu recomandările din eticheta și materialele de promovare, are o selectivitate foarte bună pentru cultura de grâu și nu afectează culturile care se înființează după cultura de grâu tratata cu acest produs, chiar în condiții de secetă extremă și în situațiile în care s-au efectuat lucrări minime ale solului.
Atenție! A nu se aplica la cultura de orz!!!
Autor: Alexandra Maria Petcuci, Category Marketing Manager Herbicides Romania & Moldova