Recoltarea cătinei albe este în toi, iar pentru a explica tehnicile de recoltare a ei, Universitatea Agrară de Stat din Moldova (UASM) în parteneriat cu compania Klevins SRL, cu suportul proiectului USAID Agricultura Performantă a Moldovei (APM), a organizat o vizită de studiu a studenților de la facultatea de horticultură la o plantație de cătină albă din raionul Orhei.
Sergiu Popa, doctor conferențiar la Universitatea Agrară de Stat din Moldova, afirmă că procesul de recoltare a cătinii albe este cea mai complicată etapă în cultivarea ei deoarece plantele au un coronament des, spini lungi și rigizi, fructe mici acumulate în clustere, prindere puternică a fructelor. De regulă recoltarea cătinii se efectuează manual prin detașarea mecanică a ramurilor și congelarea ulterioară a fructelor pentru a exclude deteriorarea calității lor. De regulă recoltarea cătinii începe la finele lunii august - începutul lunii septembrie, însă în anul curent, din cauza condițiilor climaterice, recoltarea a întârziat cu aproape două săptămâni.
Potrivit lui Sergiu Popa, deoarece cătina are o rentabilitate înaltă pe suprafețe mici, iar interesul agricultorilor din Moldova pentru această plantă este în creștere, respectiv și necesarul de specialiști în domeniu este tot mai acut. Din acest considerent organizarea lecțiilor practice pentru a studia caracteristicile tehnologice ale acestei culturi este extrem de utilă pentru formarea ulterioară a specialiștilor înalt calificați în acest domeniu.
Nicolae Untila, producător de cătină din satul Clișova, raionul Orhei, susține că producerea cătinii albe este o activitate rentabilă. Această plantă este tolerantă la geruri și secetă, însă pentru a obține recolte calitative și volume comerciale se recomandă irigarea. Plantația este una tânără, care ocupă circa 9 hectare, dar dl Untila intenționează să-și extindă suprafața până la 50 de hectare. În anul curent recolta este modestă, fiind o consecință a secetei din anul trecut. Pentru înființarea plantației, Nicolae Untila a importat material săditor din Romania, însă cu suportul proiectului USAID APM și-a dezvoltat propria pepinieră de material săditor de cătină, care servește și lot pentru lucrările practice și de cercetare ale studenților de la UASM
Totodată, Nicolae Untila susține că de profesie este jurist, dar pentru a gestiona eficient plantația de cătină în acest an s-a înscris la studii de masterat în domeniul horticultură la UASM.
Investițiile necesare pentru un înființarea unui hectar de cătină până la intrarea pe rod la al treilea an de la plantare se estimează la 8 mii de euro. În același timp, această investiție poate fi subvenționată din fondurile de subvenționare, iar ulterior cu cheltuieli minime de întreținere, plantația poate oferi până la 20 de tone de fructe per hectar.
Artur Vacari, doctor conferențiar în cadrul Universității Tehnice a Moldovei, explică că cultura cătinii are mari perspective deoarece este un produs cu multiple beneficii pentru organismul uman, fiind utilizată în industria alimentară și nealimentară. Are un conținut înalt de vitamina C de 100 mg/100 gr, iar unele soiuri ating și 700 mg/100g în timp ce necesarul zilnic pentru o persoană este de 40-100 mg.
Potrivit experților, producerea cătinii albe în Moldova a înregistrat un salt din 2013, când a fost înființată prima plantație comercială, și până în 2021, când sunt înregistrate peste 300 de hectare de cătină, cu o tendință continuă de creștere a suprafețelor. Cele mai multe plantații de cătină sunt înregistrate în raionul Orhei (cca 55 hectare), Dubăsari (cca 40 hectare), Hîncești (cca 30 hectare). În Republica Moldova sunt omologate șase soiuri de cătină, inclusiv un soi polinizator. Cele mai recoltate soiri fsunt soiurile Clara și Mara, deși cercetătorii studiază caracteristicile și avantajele altor soiuri pentru a fi plantate în Republica Moldova. În anul 2020 au fost recoltate circa 200 de tone de cătină, iar în luna decembrie stocurile erau epuizate, fiind deja importate fructe din țările vecine.
⚡Urmărește știrile Agroexpert ->pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!