Guvernul va investi 55 de milioane de dolari în dezvoltarea sectorului agricol, până în anul 2029. Cabinetul de miniștri a aprobat proiectul de lege privind ratificarea Acordului de împrumut dintre Republica Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, în vederea realizării proiectului: Investiții pentru Guvernanță, Creștere și Reziliență în Agricultură (AGGRI).
Astfel, 21 de milioane de dolari vor fi acordate agricultorilor sub formă de granturi, pentru stimularea inițiativelor de promovare și dezvoltare a sectorului zootehnic și horticol. Alte 25 de milioane de dolari vor fi direcționate pentru reabilitarea infrastructurii primare și secundare de irigații, se arată în comunicatul emis de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA).
Totodată, circa 6,5 milioane de dolari sunt planificate pentru fortificarea capacităților Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) și Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA). Tot din suma respectivă va fi sprijinită înființarea Centrului de Consiliere Agricolă și Rurală și a Centrelor de Excelență Veterinară. În același timp, circa 2,5 milioane de dolari vor fi utilizate pentru managementul proiectului.
Potrivit MAIA, resursele financiare vor contribui la îmbunătățirea calității serviciilor agricole, dar și sporirea rezilienței și productivității întreprinderilor agricole. De asemenea, va fi redusă vulnerabilitatea la secetă prin extinderea disponibilității serviciilor de irigare pentru fermieri și asigurarea mecanismelor eficiente de răspuns la crizele emergente.