
44 de familii din satul Căzănești, raionul Telenești, ale căror venituri depind de animalele de lapte din gospodărie, au primit furaje din partea Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), procurate cu sprijinul Elveției. Cantitatea totală de furaje distribuită în sat a fost de 17 tone.
În cadrul proiectului „Sprijin de urgență pentru producătorii agricoli în contextul crizei socio-economice, climatice și energetice" beneficiază de furaje 1.885 de gospodării casnice cu până la 3 vaci din raioanele Taraclia, Rezina, Criuleni și Telenești. Micii fermieri primesc câte 400 de kg de hrană pentru animale, suficientă până la începerea sezonului de pășunat. Majoritatea beneficiarilor sunt implicați în agricultură de subzistență, crescând vaci pentru consum propriu, iar surplusul de lactate este procesat și vândut la piețele locale sau la punctele de colectare a laptelui.
Furajele distribuite sunt de calitate superioară și pot crește producția de lapte cu 10-30%, dacă se respectă instrucțiunile de utilizare. Pentru a acoperi necesitățile de furaje ale familiilor din cele 4 raioane menționate, au fost investite circa 4 milioane de lei. Această investiție este crucială, având în vedere că prețurile furajelor au crescut cu peste 30% din cauza secetelor severe care au redus producția de cereale (grâu, porumb și floarea soarelui) cel puțin în jumătate.
Distribuirea de furaje se înscrie într-un plan amplu de sprijin de urgență inițiat de FAO în 2022 la solicitarea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, la care s-au alăturat mai mulți donatori – Elveția, Austria și Japonia. Astfel, începând cu anul 2022, în baza acestui plan, aproximativ 23.500 de gospodării și fermieri mici au beneficiat de diverse forme de asistență, printre care semințe de porumb, fertilizanți, semințe de grâu, lucernă, semințe de legume, tuberculi de cartofi, echipamente pentru fermele de rumegătoare mici și utilaje pentru practicarea agriculturii conservative.
De furaje au beneficiat peste 12.000 de gospodării din 18 raioane (Șoldănești, Fălești, Cimișlia, Ștefan Vodă, Florești, Drochia, Sângerei, Glodeni, Hâncești, Leova, Căușeni, Telenești, Rezina, Criuleni, Taraclia, Basarabeasca, Cantemir și Cahul). Valoarea totală a investițiilor în hrana pentru animale a constituit circa 23 de milioane de lei în perioada 2022-2025.