Asociația Forța Fermierilor susține protestul agricultorilor din sudul Republicii Moldova. Potrivit conducerii, acest protest este în mare parte urmare a inacțiunilor autorităților pe parcursul ultimilor doi ani în raport cu mii de fermierii micro, mici și mijlocii.
„Din câte cunoaștem, mulți fermieri din alte raioane intenționează să se alăture manifestațiilor. În noiembrie 2023, organizația noastră a atenționat că situația în sectorul agrar a devenit critică, în special pentru domeniul cerealelor și oleaginoaselor. Marea majoritate a producătorilor agricoli sunt extrem de decapitalizați, presați de creditori și nu vor avea resurse minimale pentru lucrările de primăvară. Am propus atunci și un șir de soluții urgente pentru salvarea ramurii”, a declarat directorul executiv al Asociației Forța Fermierii, Alexandru Slusari.
Acesta menționează că, spre deosebire de alte state ale Uniunii Europene, guvernarea Republicii Moldova a tratat situația cu iresponsabilitate, refuzând dialogul cu agricultorii.
„În trei luni, fermierii au fost deranjați de reprezentanții poliției cu citații, procese-verbale, și amenzi. Nu a fost realizată nici o măsură de sprijin real pentru producători agricoli care au suferit. Nu au fost alocate compensații, motorina română până în prezent nu a ajuns la agricultori, iar așa zisa comisie pentru agricultorii în dificultate de plată, lipsită de competențe juridice, practic nu a ajutat cu nimic producătorii agricoli în raport cu creditorii. Fiecare agricultor s-a descurcat cum a putut în procesul restructurării datoriilor și foarte mulți au cheltuit ultimii bani. Acum, marea majoritate a fermierilor micro, mici și mijlocii nu au nici o rezervă pentru lucrările agricole de primăvară. Este o catastrofă!”, se mai arată în nota emisă de Forța Fermierilor.
Forța Fermierilor îndeamnă Guvernul să intre imediat în dialog cu agricultorii protestatari, așa cum a procedat executivul român. Potrivit agricultorilor, cea mai eficientă măsură de suport ar fi compensații în formă de plăți directe per hectar de porumb și de floarea soarelui, cultivate în anul 2023, precum și urgentarea maximală a livrării motorinei române.
Precizăm că, fermierii din raionul Cahul au anunțat că începând cu ziua de 7 februarie ies la un protest pașnic cu tehnica agricolă pentru o perioadă nedeterminată. Agricultorii susțin că sunt disperați și decapitalizați și nu au resurse minimale pentru lucrările de primăvară.
Citește și: Sunt disperați: Fermierii din Cahul ies la protest
Anterior, acești fermieri au înaintat o serie de revendicări către autoritățile din Republica Moldova. Într-o scrisoare adresată instituțiilor competente, aceștia declară că anii 2022 și 2023 au fost cei mai dificili ani din istoria agriculturii.
Află și: Fermierii din Cahul cer acțiuni urgente: „Ne aflăm în pragul falimentului”