Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) informează că în 2023, aproape 300 de solicitări de acordare a subvențiilor au fost respinse sau retrase în cadrul procesului de examinare a cererilor, din cauza neîndeplinirii criteriilor de eligibilitate stabilite de Regulamentele de subvenționare. Informația se conține în răspunsul la solicitarea expediată de AGROEXPERT.
Printre principalele motive pentru respingerea cererilor se numără:
- Solicitantul subvenției nu se încadrează în categoria de subiect al subvenționării;
- Lipsa sau neprezentarea documentelor obligatorii conform Regulamentelor de subvenționare;
- Lipsa dreptului de posesie asupra terenului pe care s-a efectuat investiția.
Responsabilii AIPA comunică că aceste criterii de eligibilitate sunt esențiale pentru asigurarea unei alocări corecte și transparente a fondurilor de subvenționare, asigurându-se că doar solicitările care îndeplinesc toate condițiile necesare sunt aprobate.
Te-ar putea interesa și: În 2024, AIPA a recepționat aproape 1,3 mii de cereri de subvenționare
Precizăm că, în ceea ce privește ordinea de examinare și autorizare a plăților, privind dosarele depuse în anul 2023, au fost aplicate prevederile art. 33 alin. (5) a Legii nr. 276/2016 cu privire la principiile de subvenționare în dezvoltarea agriculturii și mediului rural, care stabilește că cererile de acordare a subvențiilor, recepționate peste limita mijloacelor acordate FNDAMR, sunt autorizate în limita mijloacelor acordate fondului pentru anul următor și acestea au prioritate la achitare.