Cea de-a IV-a ediție a Cărții Roșii a Republicii Moldova va aduce schimbări importante: 45 de specii vor fi incluse pe lista celor aflate în pericol de dispariție, iar alte 15 specii de plante vor fi excluse datorită îmbunătățirii stării lor de conservare.
Actualizarea Cărții Roșii a Republicii Moldova a fost unul dintre principalele subiecte abordate în cadrul unui atelier dedicat implementării Convenției privind Diversitatea Biologică. Astfel, noua ediție a documentului va include încă 45 de specii considerate vulnerabile sau amenințate, fapt ce reflectă presiunile tot mai mari asupra biodiversității și necesitatea consolidării măsurilor de protecție a habitatelor naturale.
În același timp, 15 specii de plante vor fi eliminate din Cartea Roșie, după ce cercetările recente au arătat că măsurile de conservare aplicate în ultimii ani au contribuit la refacerea populațiilor acestora.
Discuțiile au vizat rolul pepinierelor în refacerea vegetației forestiere, importanța arboretelor amestecate și a coridoarelor ecologice pentru conectarea habitatelor naturale, precum și principalele presiuni asupra ecosistemelor, inclusiv fragmentarea pădurilor și incendiile forestiere.
Au fost prezentate și soluții pentru regenerarea și refacerea zonelor degradate, în vederea unui management forestier durabil.