Știri din Moldova

Ananie Peșteanu: ”Este prematur să estimăm cât de mult au fost compromise culturile sâmburoase”

Flori de cires in mai- AgroExpert.md

Pomii fructiferi trec prin câteva etape esențiale, de la intrarea în vegetație la înflorire și rodire, până la ajungerea la maturitate a fructelor. Fiecare anotimp vine cu probleme și provocări specifice, cu riscuri crescute pentru fiecare etapă. Am discutat cu Ananie Peșteanu, conferențiar universitar, departamentul Horticultură, Universitatea Agrară din Moldova, despre starea pomilor fructiferi, în contextul variațiilor de temperatură, noaptea destul de rece, ziua cu mult soare, dar și despre  efectul ploilor asupra roadei din această vara, cât de mult va fi afectată de condițiile climaterice.

Expertul ne-a explicat că este prematur să se stabilească pierderile, în unele raioane acestea fiind mai mari, în altele dimpotrivă, pomii fructiferi sunt plini peste măsură de flori.

”Am vorbit cu pomicultori din diferite raioane, cel mai mult sunt afectați cei din raioanele de nord, Edineț, Briceni, Dondușeni, Râșcani. În schimb, chiar astăzi am explicat unui pomicultor din Soroca în detalii cum să facă normarea încărcăturii, căci pomii sunt exagerat de plini de flori. Din acest motiv, nu aș putea să fac o prognoză corectă acum, dar în unele zone într-adevăr au înghețat cireșii, caișii, probabil vor exista piederi de circa 20-30 %. Dar cel mai corect ar fi să discutăm peste două săptămâni, atunci vom ști sigur cât de tare a fost compromisă recolta sâmburoaselor și ce roadă vom avea în acest an” a subliniat Ananie Peșteanu.

În ceea ce privește stropirile de protecție, specialistul susține că acestea se fac în funcție de soi, dar și de condițiile climatice și de starea de sănătate a pomilor.

”Unii pomicultori iau în calcul bolile și dăunătorii care le-au dat cele mai mari bătăi de cap cu un an în urmă și aplică tratamente preventive, alții urmăresc permanent starea pomilor și intervin la primul semn care anunță că ceva nu este în regulă. Pentru deplina sănătate a livezii, sunt necesare circa cinci stropiri pe an, în momentele alese cu atenție. Principalele stropiri se realizează în lunile februarie-martie, pentru a oferi un start bun în perioada de vegetație, care, de cele mai multe ori, începe undeva la mijlocul lunii martie. Foarte multe soiuri de pomi fructiferi înmuguresc și înfloresc de îndată ce ziua devine aproape egală cu noaptea, fiindu-le suficiente doar câteva zile mai calde pentru a începe ciclul de vegetație și producție. Pomicultorii noștri, în pofida faptului că preparatele s-au scumpit, oricum au aplicat tratamentele necesare, deși ploile din ultimele zile au creat probleme în acest sens. Dar iarăși, totul este individual, de la caz la caz și de la raion la raion. Stropirile de primăvară au ca scop prevenția unor probleme și se aplică, pentru a fi cu adevărat eficiente, înainte de înmugurire, apoi, în următoarele etape de vegetație, cum sunt înmugurirea și formarea fructului. Urmărirea atentă a stării de sănătate a pomilor, starea generală a vremii și antecedentele patologice pot impune sau elimina unele dintre aceste tratamente” a explicat expertul.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!