În ultimii ani, calamitățile naturale au cauzat multiple daune agricultorilor, astfel aceștia au înțeles că o afacere modernă în agricultură nu poate fi concepută fără a fi luate în calcul riscurile din sectorul agrar. O soluție la care apelează fermierii pentru a se putea bucura de roada muncii lor este asigurarea riscurilor de producție în agricultură. Asigurarea agricolă protejează culturile anuale și oferă agricultorilor un scut de siguranță împotriva riscurilor ce pot cauza pierderi masive, fiind destinată oricărei persoane fizice sau juridice, care exploatează un teren agricol.
Chiar dacă din 2021, a intrat în vigoare noua lege cu privire la asigurarea subvenționată a riscurilor de producție în agricultură, prin care statul cotizează 70 % din valoarea asigurării, iar restul de 30 % le revine agricultorilor de achitat, numărul de asigurări nu a atins cote înalte nici până în prezent, iar suprafețele terenului agricol asigurat sunt foarte mici, până la 2%. Companiile de asigurări susțin că fermierii deocamdată sunt încă sceptici referitor la avantajele asigurării și cu greu acceptă ofertele complexe, mulți preferă să asigure numai câte o cultură agricolă și doar anumite riscuri.

„Noi suntem la început de cale în domeniul asigurării în agricultură și asigurăm deocamdată numai culturile anuale. Activăm în parteneriat cu ÖHV (Österreichischer Hagel Versicherung), o companie austriacă de asigurări agricole cu o experiență de peste 75 ani, care deține întâietate pe piața din Europa. În țara vecină, Romania circa 70-80 % din asigurările agricole, aparțin acestei companii. Referitor la numărul fermierilor care înțeleg utilitatea asigurării, vă pot spune că noi oferim acest instrument de gestionare a riscurilor în agricultură de 3 ani și ne bucurăm că în fiecare an, crește numărul agricultorilor din întreaga țară care asigură culturile agricole. Despăgubim procentual din suma asigurată stabilită împreună cu clientul și evaluarea daunei are loc după metoda ”în câmp”, care este diferită decât la alți asiguratori. Este vorba de o abordare mai mobilă și mai rapidă, în decurs de 2-3 zile efectuăm o analiză pe loc, în câmp. Agricultorul nu trebuie să aștepte să treacă timpul, noi constatăm suma care trebuie achitată pe baza faptelor reale și nu pe estimări, așa cum se procedează la alte companii. Aprecierea este justă atât a porțiunii afectate de teren, cât și a procentului de daună, care se stabilește de comun acord cu clientul. Nu se recurge la inspecția de risc decât în cazuri speciale. Cel mai des agricultorii doresc să se asigure că nu vor suferi în urma secetei pedologice. În lunile august - septembrie 2025, din cele 10 contracte semnate, în 4 dintre acestea era menționată seceta pedologică, în faza de înflorire a culturii. Am avut de achitat două daune pentru rapița de toamnă, în sumă de 1,8 mln de lei, deși în momentul discuției cu dumneavoastră, urma să mai achităm, încă 600 de mii de lei unui agricultor. Îndemnăm fermierii să ne contacteze și să apeleze la asigurările agricole, sunt o umbrelă pe care o obțin și chiar dacă nu o vor desface mereu, atunci când apare o furtună, o au la îndemână și îi poate proteja de diverse riscuri”, a explicat Constantin Muntean, reprezentantul companiei GRAWE Carat Asigurări S.A.
Nu este de mirare că agricultorii se tem anume de seceta pedologică, or de peste 30 de ani, scăderea temporară a precipitațiilor a cauzat daune impresionante, iar seceta pedologică apare anume dacă o perioadă îndelungată persistă lipsa ploilor. Totuși cea mai importantă diferență dintre seceta pedologică și simpla absență a ploii este secarea rezervelor de apă din straturile adânci ale solului, care ajută plantele să supraviețuiască până la următoarea ploaie. Prin urmare agricultorii înțeleg foarte bine că dacă în momentul decisiv pentru dezvoltarea culturilor agricole, nivelul umidității va fi redus, recolta va fi compromisă.
Agriclas SRL din satul Mereni, raionul Anenii Noi, administrează aproximativ 800 de hectare de teren agricol, cultivat cu grâu, porumb, floarea soarelui și rapiță. În acest an, administratorul Dumitru Postică susține că au decis să asigure cultura de rapiță.

„Activez împreună cu tata, de vreo 12 ani cultivăm cereale, dar în luna august, am decis să asigurăm o suprafață de 150 de hectare de rapiță, pentru că este o cultură scumpă și ar fi păcat să pierdem investițiile făcute. Cei de la compania de asigurare au venit cu oferta aceasta încă din primăvară și deja în luna august, am achitat pachetul propus de ei, este vorba de la semănarea culturii de rapiță până la etapa de recoltare. De fapt, oferta include mai multe riscuri, de la grindină, îngheț, incendiu, dar cel mai mult ne-a interesat seceta pedologică. Vedeți că în ultimii ani, avem problema respectivă și se pare că este provocarea tuturor agricultorilor. Nu am avut asigurare anterior, dar ne-au explicat că dacă asiguri din timp, în perioada de ieșire a plantelor, în caz că vor lipsi condițiile de dezvoltare a culturii, vom primi despăgubire. Vedeți că asigurare numai pe seceta pedologică nu este, din acest motiv se propun mai multe riscuri la alegere. În plus, noi am negociat suma, ei au propus 20 mii de lei per hectar, dar noi am cerut 25 de mii, pentru că de obicei avem o recoltă mare de rapiță, peste 4 tone per hectar. Dacă este să calculăm, noi obținem în jur de 32 de mii de lei, însă mai sunt și alte cheltuieli în afară de semințele de rapiță. Ne-a costat 1240 de lei per hectar, adică noi am plătit 30 %, iar statul 70 la sută. Am înțeles că deși AIPA trebuie să achite în decurs de 30 de zile, totuși mai există anumite întârzieri. Poate anume din acest motiv, mulți agricultori nu prea merg să facă asigurări, pentru că inițial trebuie să ai banii necesari pentru achitare și abia pe urmă vei obține despăgubirea în caz dacă se întâmplă nenorocirea. Dar considerăm că merită această investiție, pentru că în ultimii ani, condițiile meteo ne afectează pe toți, indiferent de zona în care avem terenurile agricole”, a menționat Dumitru Postică de la Agriclas SRL, din satul Mereni, raionul Anenii Noi.