Știri din Moldova

Atenție la vinul în proces de fermentare: Cum să previi intoxicarea

Author: AgroExpert
Atenție la vinul în proces de fermentare - agroexpert.md

În sezonul de fermentare a vinului, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) vine cu recomandări pentru a preveni riscurile asociate intoxicațiilor cu dioxid de carbon. În acest context, specialiștii îndeamnă populația să evite intrarea în încăperile unde are loc procesul de fermentare a vinului, fără a asigura ventilarea prealabilă.

„Dioxidul de carbon, produs în timpul fermentării, poate reduce nivelul de oxigen din încăpere și cauza intoxicații grave”, explică IGSU.

Totodată, oamenii sunt rugați să nu amplaseze recipientele cu must pentru fermentare în spații închise, unde circulația aerului este limitată. Mai mult, IGSU recomandă verificarea concentrației de oxigen înainte de a intra într-o încăpere destinată fermentării vinului, prin aprinderea unei lumânări. Dacă aceasta se va stinge, este un semn că nivelul de oxigen este insuficient și există risc de intoxicație.

„În cazul în care o persoană a fost expusă la dioxid de carbon, aceasta poate simți dureri de cap, amețeli, somnolență, puls rapid, vomă reflexe și judecată încetinită, iar în situații mai critice pot fi convulsii, comă sau chiar deces”, precizează specialiștii.

Salvatorii recomandă evitarea intrării fără echipament de protecție în încăperea în care există deja o victimă, pentru că există pericol de intoxicație.

De asemenea, specialiștii îndeamnă să fie întreprinse următoarele acțiuni, precum scoaterea imediată a persoanei din zona de risc, aerisirea încăperii prin deschiderea ușilor și geamurilor și apelarea Serviciului de urgență 112.

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!