În ultimele două săptămâni, Republica Moldova a exportat patru tiruri de carne refrigerată. Despre aceasta a anunțat ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea.
„Exportul de carne refrigerată ia amploare. În ultimele două săptămâni avem deja patru tiruri exportate. Carnea refrigerată cred că va beneficia de o mare cerere pe piața din Uniunea Europeană, pentru că este una de calitate”, subliniază Bolea.
Amintim că, trei companii din Moldova, două fabrici de ouă și una de carne de pui, au obținut dreptul de a exporta pe piața Uniunii Europene, ca urmare a armonizării legislației noastre la cerințele blocului comunitar.
Citește și: Carnea proaspătă de pasăre din R. Moldova a ajuns pe piața UE
Pe 8 octombrie primul producător de ouă de consum (categoria A) din țară a fost listat cu dreptul de a-și exporta produsul pe piața UE.
Află și: Ouăle moldovenești ajung în UE. Primul producător, cu drept de export
Ulterior, al doilea producător de ouă de consum (categoria A), din țară, a fost listat cu dreptul de a-și exporta produsul pe piața Uniunii Europene (UE).
Recomandăm și: Al doilea producător de ouă a obținut dreptul de a exporta în UE
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor încurajează agenții economici să manifeste, și în continuare, interes și să depună cererea pentru exportul în Uniunea Europeană a produselor autohtone.