Producţia de lapte în Republica Moldova a scăzut cu 12,4%, potrivit Biroului Național de Statistică. La prima vedere nu ar fi o scădere alarmantă, însă realitatea este cu totul alta, ținând cont că această diminuare a fost cauzată de micșorarea producției vegetale cu 35,9%. Ba mai mult, președinta Asociației Producătorilor și Procesatorilor de Lapte, Carolina Linte, susține că producția de lapte înregistrează un declin continuu în țara noastră, în ultimele 3 decenii, scăzând de la 575 mii tone în 2009 la 367 mii tone în 2019 (circa 38%).
”Datele oferite de Biroul Național de Statistică, ne-au confirmat un lucru pe care noi îl cunoaștem de cîțiva ani. Situația este mai gravă decât pare la prima vedere. În condițiile când avem o scădere a producției vegetale, altfel spus, materia primă necesară pentru hrana animalelor este redusă, este clar că vor urma consecințe nefaste. Noi de mult timp avem o criză în sectorul zootehnic pe care am încercat să o raportez de nenumărate ori la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Regionale. Numărul de animale este în scădere drastică, în raport cu anul precedent, a scăzut cu peste 9 %. Acest deficit este din cauză că animalele sunt întreținute în mare parte în gospodăriile populației, unde se atestă o îmbătrânire și din păcate, populația nu mai dorește să crească animale pe lângă casă. Producția actuală a laptelui în Republica Moldova înregistrează un declin continuu, dacă ne referim la statistica oficială a ultimilor 10 ani, avem o reducere de la 575 mii tone în 2009 la 367 mii tone în 2019 (o diminuare de circa 38%). Doar în perioada anilor 2017-2019, s-a înregistrat o scădere bruscă a producției laptelui de la 485 mii tone în 2017 la 367 mii tone în 2019. Și o altă consecință a situației este că avem o ascendență exagerată a importului - 405%, pe durata celor 10 ani, sau cu alte cuvinte, a crescut importul laptelui de la 40 mii tone în 2009 la 162 mii tone în 2019. Astfel în 2019, importul de lapte în Republica Moldova a constituit 30% din totalul de lapte consumat.”
În sezonul rece al anului, producția laptelui este afectată cantitativ, dar și calitativ, or diminuarea producției agricole vegetale, la nivel global, nu doar în țară, sporește lanțul consecințelor în detrimentul producției. Un motiv esențial ar fi lipsa de hrană recomandată pentru obținerea unui lapte de calitate, altul însă este reducerea numărului de animale, producătoare de lapte.
”Este adevărat că materia primă redusă în anul precedent este o cauză care sporește micșorarea producției de lapte, dar mai există și alte nuanțe. Trebuie să se înțeleagă că la noi în Moldova, 94% din laptele autohton este produs de gospodăriile țărănești, de familiile care cresc câteva bovine pe lângă casă pentru a câștiga un ban de la vânzarea laptelui. Dar în condițiile cînd nu au hrana suficientă și prețul laptelui este relativ mic, se preferă abatorizarea animalelor, fără nicio ezitare. Numai 6% din laptele utilizat pentru procesare, provine de la întreprinderile agricole, ceea ce ar însemna că Moldova de facto nu are o industrie zootehnică bine conturată, marea majoritate a vacilor fiind în proprietatea persoanelor și de utilitate individuală, nu industrială”.
Întrebată ce soluții ar exista ca să fie redresat sectorul zootehnic, președinta Asociației Producătorilor și Procesatorilor de Lapte, Carolina Linte a menționat că măsurile de sprijin și suport prevăzute de fondul National de Dezvoltare a Agriculturii și Mediu rural pentru crearea și dezvoltarea exploatațiilor agricole de creștere a bovinelor de lapte nu sunt adaptate la situația actuală din sector, la necesitățile producătorilor de lapte.
”Politicile de subvenționare în zootehnie existente nu au avut impact asupra dezvoltării cantitative și calitative a laptelui brut, numărul de vaci în scădere , productivitatea pe cap de animal foarte joasă. Totodată, cum Moldova s-a confruntat și cu o secetă severă care, la fel, și-a pus amprenta pe recoltă, materia primă necesară pentru a hrăni corespunzător animalele și prin urmare drept consecință producția de lapte nu are cum să crească. Consider că în Republica Moldova cel mai slab din punct de vedere a competitivității rămâne a fi sectorul zootehnic. Am realizat în acest sens, în decembrie 2020, studiul despre potențialulul de dezvoltare de produse lactate din țara noastră, cu suportul Agentiei de Investitii din R. Moldova și voi transmite același mesaj, pe care l-am vociferat și anterior, sunt necesare investițiile statului în acest domeniu cât mai urgent. Fermierii nu se mai descurcă singuri, nu obțin niciun profit și interesul de a mai crește vaci dispare definitiv, iar drept urmare criza producției de lapte se va accentua, dacă nu se vor lua măsuri.”