Circa 10 mii de agricultori pot solicita rambursarea TVA, însă doar o mie au depus cereri
Aproximativ 10 mii de agenți economici din sectorul agricol sunt eligibili pentru mecanismul de rambursare a taxei pe valoarea adăugată (TVA), însă până în prezent doar aproape o mie au solicitat acest sprijin. Ministra Finanțelor, Victoria Belous, încurajează fermierii să profite de această oportunitate.
Potrivit ministrei, mecanismul de rambursare a TVA este funcțional, iar autoritățile nu înregistrează întârzieri la examinarea solicitărilor sau la efectuarea plăților. Cu toate acestea, numărul agricultorilor care au apelat la program rămâne redus în raport cu cel al potențialilor beneficiari.
„Până în această zi, orice cerere de rambursare sau restituire a TVA este examinată și achitată în termen. Îndemn fiecare agent economic care dorește să aplice să o facă. Vreau să atrag atenția la cifre. Avem sub o mie de agenți economici care au depus cereri de rambursare a TVA. Agricultori avem circa zece mii de agenți economici. Îndemnăm pe fiecare să nu-i fie frică de birocrație, deoarece o mie de agenți economici au demonstrat că este posibil să beneficiezi de rambursare TVA atunci când faci agricultură. Zeci de agenți economici au demonstrat că pot aplica la program. Este un program care lucrează și care demonstrează că este real de implementat în Republica Moldova”, a declarat Victoria Belous.
Ministra Finanțelor s-a referit și la procesul de elaborare a bugetului de stat pentru anul 2027, menționând că documentul se află în etapa finală de pregătire. Potrivit acesteia, sprijinirea sectorului agricol va continua să reprezinte una dintre prioritățile autorităților, iar detalii privind alocările financiare urmează să fie prezentate odată cu definitivarea bugetului.
„Suntem la ultima etapă de definitivare a bugetului. Nu uităm de agricultori, de cei care pe bune își doresc să facă agricultură și vom veni cu cifre deja pe buget. Oricum, prioritate pentru noi rămân oamenii care fac agricultură și se gândesc la agricultură”, a conchis Victoria Belous.








