Vremea se schimbă radical în țară. Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis cod galben de instabilitate atmosferică pentru întreg teritoriul țării. Alerta intră în vigoare de la ora 08:00, și va fi valabilă până la ora 21:00.
Potrivit meteorologilor, în această perioadă sunt așteptate ploi puternice. Cantitățile de apă ar putea ajunge la 15-25 de litri pe metru pătrat.
Izolat, ploile vor fi însoțite de descărcări electrice și vijelie, cu rafale de până la 15-20 metri pe secundă.
Totodată, potrivit meteorologilor, temperaturile vor ajunge până la +23 de grade în timpul zilei, iar noaptea vor coborî până la +10 grade.
