Moldova

Cumpărătorii se grăbesc să cumpere pască și cozonaci de la târg

Author: Tatiana Cojocaru
pască și cozonaci la târg - AGROEXPERT.MD

Pasca sărată cu brânză de vaci persistă pe masa de Paști, fiind simbolul acestei sărbători alături de ouăle roșii, care sunt sfințite la biserică. Prin urmare, creștinii tradițional o coc din timp sau o cumpără chiar în ajunul sărbătorii, fie de la magazinele specializate, fie de la târgurile organizate în toate sectoarele capitalei. Prețurile produselor expuse la târg sunt pentru toate buzunarele, în funcție de mărime și de preferințele cumpărătorilor.

Pasca clasică, cu brânză sărată, se vinde cu prețuri între 80 și 200 de lei. Vânzătoarele ne-au comunicat că cele de dimensiuni mici se vând cel mai bine și că totuși există cumpărători care preferă pasca cu brânză sărată, nu dulce.

 

„Noi în toate zilele de când se organizează târgul, în primul rând le-am vândut pe cele mici, iar pe acestea mai mari, care sunt și mai scumpe, le vindem la comandă. Aici avem mai puține, cu brânză sărată pentru că mulți cumpără cu brânză dulce. Totuși gospodinele care din diferite motive nu au putut coace pasca acasă, vor cu brânză sărată. Astăzi de dimineață am vândut vreo 40, diferența de preț este mică. Dar mai rămânem pentru că unii cumpărători ajung la târg mai târziu”, ne-a explicat vânzătoarea.

Unii cumpărători spun că preferă să coacă pasca acasă, alții aleg însă varianta mai comodă și le cumpără gata pregătite, doar că le este mai greu să se decidă pe care să le cumpere. Prețul care variază, poate fi decisiv în acest sens.

„Este mai simplu să cumperi, pentru că dacă este să calculezi cât costă materia primă și timpul cât durează coptul, cum energia electrică este scumpă, atunci mai curând cumpărăm gata împachetate de la târg. Desigur că ne par prețurile mari, dar nu ne grăbim, mergem la toți producătorii, vedem toate prețurile, gramajul și hotărîm pe care cumpărăm”, a precizat o cumpărătoare.

„Este primul an când nu coc pască acasă, fac reparație și nu am bucătărie unde aș fi putut pregăti bucatele tradiționale. Voi cumpăra și pască, și cozonac, mai ales că am văzut mai multe oferte care par destul de gustoase. Prefer pasca cu brânză sărată, așa am preluat tradiția de la părinții mei”, ne-a povestit o cumpărătoare.

Vânzătoarele susțin că pe lângă pască și cozonaci, vizitatorii târgului aleg să cumpere și ruladele ambalate, cu umpluturi combinate – vișină, mac, caise uscate, stafide și nucșoare, care sunt mai accesibile la preț. În timp ce produsele mai scumpe, vândute în cutii, deocamdată doar atrag privirile.

Cele mai scumpe sunt produsele de tip panettone care ajung până la 650 de lei, din motiv că se vând în cutii metalice, dar există și panettone cu stafide și fructe confiate, de la 80 de lei.

Totuși prețurile produselor expuse la târg sunt pentru toate buzunarele – cozonaci de diferite dimensiuni și de la diverși producători, cu prețul care pornește de la 15 de lei și poate ajunge la 200 lei. Unii producători au ales să ofere cumpărătorilor posibilitatea de a gusta cozonacii pe urmează să-i cumpere.

„Sunt cumpărători care vin și cumpără fără să întrebe nimic, dar unii vor să guste. Noi avem două tipuri de cozonac, toate ingredientele folosite sunt ecologice și prin urmare gustul este pe măsură. Unii spun că este scump, gustă și pleacă, alții gustă și cumpără, pentru că apreciază gustul savuros”, a precizat vânzătoarea.

Cumpărătorii intervievați au remarcat o creștere semnificativă a prețurilor față de anul trecut, însă cu toții au menționat că este din cauza scumpirii resurselor energetice și a materiei prime. De asemenea, au menționat și apariția unor produse de patiserie noi, inspirate din gastronomia internațională, deși mulți consideră că pasca tradițională cu brânză este cea mai gustoasă și nu poate lipsi de pe masa de Paște.

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!