Infrastructura pentru producerea și păstrarea materialului săditor viticol a fost extinsă și modernizată la Institutul Național de Cercetări Aplicative în Agricultură și Medicină Veterinară (INCAAMV). În cadrul Proiectului „Livada Moldovei”, aici au fost amenajate o pepinieră de peste 20 de hectare și un depozit frigorific pentru coarde și butași de viță-de-vie, iar lucrările și dotările au presupus investiții de circa 600 de mii de euro.

O parte componentă a proiectului reprezintă construirea depozitului frigorific pentru material săditor viticol, cu o suprafață de aproximativ 396 m², adaptat păstrării în condiții corespunzătoare a coardelor și butașilor de viță-de-vie. Depozitul constituie o verigă importantă în procesul tehnologic de producere și conservare a materialului săditor viticol, oferind condiții necesare pentru menținerea calității acestuia pe durata depozitării și pentru utilizarea sa ulterioară. 

Lucrările de construcție au inclus și racordarea obiectivului la infrastructura tehnico-edilitară: rețeaua de energie electrică, sistemele de alimentare cu apă și canalizare, precum și amenajarea teritoriului. 

O altă investiție realizată în cadrul Proiectului „Livada Moldovei” este înființarea unei pepiniere de viță-de-vie cu o suprafață de peste 20 de hectare, utilizată în activitatea de cercetare și producere a materialului săditor viticol.

Pentru mecanizarea lucrărilor desfășurate în această pepinieră, Institutul a fost dotat cu tehnică și utilaje agricole specializate: tractoare, cultivator, mașină pentru fertilizarea solului, cositoare și dispozitiv pentru administrarea erbicidelor în plantațiile multianuale. Noua tehnică agricolă contribuie la mecanizarea și eficientizarea lucrărilor de întreținere a pepinierelor și plantațiilor multianuale, inclusiv la cultivarea solului, fertilizare, cosire și administrarea erbicidelor.

Proiectului „Livada Moldovei” inițiat de Guvernul Republicii Moldova, implementat de Ministerul Agriculturii și  Industriei Alimentare și sprijinit de Banca Europeană de Investiții prevede reabilitarea și dotarea a 13 instituții educaționale și de cercetare. Bugetul disponibil este de  18 milioane de Euro.

Flux de știri
TVA de 8% la grâu, porumb și floarea-soarelui? Ce propun autoritățile

TVA de 8% la grâu, porumb și floarea-soarelui? Ce propun autoritățile

Moldova
După mai multe discuții privind taxarea în agricultură, Guvernul vine cu formula fiscală propusă pentru 2027: TVA de 12% pentru majoritatea produselor agricole, menținerea cotei de 8% pentru grâu, porumb și floarea-soarelui și introducerea taxării inverse pentru aceste trei culturi. În același timp, unele facilități…
Advertoriale
Turiști din peste 30 de țări. Ce spun vizitatorii despre Vinul Moldovei

Turiști din peste 30 de țări. Ce spun vizitatorii despre Vinul Moldovei

Turiști din peste 30 de țări au venit la Chișinău pentru cea de-a XXV-a ediție a Zilei Naționale a Vinului, atrași de Vinul Moldovei, bucătăria tradițională, atmosfera evenimentului și experiențele construite în jurul culturii vinului. Pentru unii dintre vizitatori este prima călătorie în Republica Moldova,…
Șase premii la Ziua Națională a Vinului 2026. Cine sunt câștigătorii

Șase premii la Ziua Națională a Vinului 2026. Cine sunt câștigătorii

Ediția aniversară a Zilei Naționale a Vinului a adus și recunoașterea celor care contribuie, prin munca și experiența lor, la dezvoltarea sectorului vitivinicol din Republica Moldova. În cadrul evenimentului au fost acordate șase distincții pentru performanță, excelență și contribuție la cultura vinului.