
După o pauză îndelungată, experții pentru ocrotirea mediului de pe ambele maluri ale Nistrului au avut o ședință online cu participarea reprezentanților participanților din formatul de negocieri ,,5+2”, (ultima reuniune s-a desfășurat la 9 iulie 2020). Din partea Chișinăului ședința a fost coordonată de Iordanca-Rodica Iordanov, conducătorul grupului de lucru, secretar de stat în Ministerul Mediului.
Pe agenda discuțiilor au figurat problemele actuale din sfera ecologică, printre acestea fiind gestionarea eficientă a resurselor acvatice din bazinul râului Nistru, desfășurarea schimburilor informaționale în domeniul hidrometeorologic, necesitatea coordonării măsurilor privind captările și deversările de apă din/către râul Nistru, coordonarea volumelor deversate de la Nodul Hidrotehnic Dubăsari, monitorizarea și schimbul de date privind calitatea apelor de suprafață și a aerului atmosferic, inclusiv privind nivelul de poluare al acestora ș.a.
Totodată, a fost reiterată necesitatea restabilirii accesului liber al reprezentanților Serviciului Hidrometeorologic de Stat la unele posturi hidrometrice amplasate în perimetrul regiunii transnistrene în vederea efectuării periodice a măsurătorilor de debit ale r. Nistru pentru monitorizarea regimului hidrologic al apelor de suprafață și întreprinderea acțiunilor ulterioare ce se impun.
De asemenea, a fost abordată activitatea întreprinderilor din regiunea transnistreană ce sunt înregistrate în Registrul de stat al persoanelor juridice, desfășoară operațiuni de import-export externe, inclusiv în statele-membre ale Uniunii Europene, conform prevederilor Hotărârii de Guvern nr. 815/2005 și care posedă licențe de activitate emise de autoritățile competente ale Republicii Moldova, fiind evidențiat că pentru obținerea de către acestea a autorizațiilor de mediu din partea Inspectoratului pentru Protecția Mediului este necesară asigurarea accesului nestingherit al inspectorilor naționali la fața locului în vederea evaluării calificate a situației și constatării corespunderii proceselor rigorilor stabilite de cadrul normativ în vigoare și cerințelor internaționale la care Republica Moldova a aderat.
Sursa: moldpres.md
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!