
42 de crame autohtone, atât nume consacrate, cât și mici producători, participipă în perioada 29-30 octombrie la expoziția vinicolă de la București, la NORD Events Center by Globalworth.
„Pentru Republica Moldova, sectorul vitivinicol a fost şi va rămîne o ramură prioritară, strategică a economiei naționale. Importanța sectorului este vădită, reieșind din ponderea sectorului în PIB-ul național, precum și din rezultatele pertinente pentru acest segment valoros – devenit o carte de vizită a Moldovei. Ne bucurăm că putem prezenta și celebra calitatea înaltă a vinului moldovenesc la București, întrucât România este principala ţară de desfacere pentru vinurile din Republica Moldova”, susține ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea.
Vinurile moldovenești ocupă o cotă de piață în România a vinurilor importate de peste 25%, iar acest procent este estimat a crește cu circa 4% anual. Cu o valoare a pieței de vinuri estimată la circa 170-mld. de dolari în 2021, Republica Moldova exportă producție vitivinicolă în peste 75 de țări din întreaga lume.
La concursurile internaționale, pe parcursul anului 2021 vinurile moldovenești au fost apreciate cu peste 1200 de medalii, inclusiv – peste 570 de aur. Volumul total de producție vitivinicolă exportată din țara noastră în anul 2021 este de 121,4 mln. litri, iar pe piața din Romania au ajuns 10% din volum.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!