Asociația Forța Fermierilor a anunțat că pichetarea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) și Agenției de Intervenții și Plăți în Agricultură (AIPA) va avea loc pe 30 august, începând cu orele 11.00.
„Reiterăm că protestul este legat de ultimul abuz din partea AIPA, care a cerut ilegal prezentarea pentru depunerea dosarelor la compensații și motorină unor documentelor suplimentare în număr impunător, care nu sunt prevăzute de Regulamentele privind acordare a ajutorului agricultorilor, afectați de multiple crize. Prezentarea acestor documentelor ar fi foarte dificilă pentru agricultori, mai ales în situația când sunt în toi lucrările agricole”, se arată în declarația emisă de Asociație.
Totodată, Forța Fermierilor, remarcă că recent a fost aprobat un Regulament privind restituirea accizelor producătorilor agricoli, care prevede că solicitanții trebuie să dețină în proprietate sau folosință terenuri agricole, pentru care se alocă subvenții.
„Legalitatea deținerii acestor terenuri a fost verificată în baza certificatului, eliberat de primăria, fără indicarea numerelor cadastrale. Asociația Forța Fermierilor are toate motivele să suspecteze că schimbarea regulilor jocului în timpul jocului, inițiată de AIPA contrar legii, este o acțiunea intenționată în contextul ultimelor declarații iresponsabile ale ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare în privința rolului culturilor cerealiere în agricultura Republicii Moldova”, precizează aceasta.
Amintim că, toți fermierii care au solicitat compensații și motorină sunt obligați să anexeze la dosar extrase din registrele contractelor de arendă. În acest sens, Asociația Forța Fermierilor, a venit cu o solicitare în adresa autorităților în care cere să fie anulată circulara expediată către subdiviziunile teritoriale.
Citește și: Fermierii solicită anularea cerinței de prezentare a contractelor de arendă pentru compensații
Fermierii afectați de crizele din 2022 își pot depune dosarele la Agenția de Investiție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) pentru a primi subvenții. Despre aceasta anunță ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, în cadrul unei conferințe de presă.
Mai multe despre: Fermierii pot depune dosarele pentru a primi subvenții: Regulamentele, publicate în Monitorul Oficial
Totodată, în cadrul aceleași conferințe de presă, Vladimir Bolea a declarat că în sudul Republicii Moldova ar putea fi interzisă cultivarea porumbului.
Te-ai putea interesa și: Bolea: În sudul R. Moldova ar putea fi interzisă cultivarea porumbului
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!