Știri din Moldova

Fermierii pot solicita subvenții în avans pentru proiecte de îmbunătățiri funciare

Author: AgroExpert
subvenții în avans proiecte îmbunățățiri funciare - agroexpert.md

Deținătorii de terenuri pot depune cereri de solicitare a subvențiilor în avans pentru proiecte investiționale de îmbunătățiri funciare, ameliorarea și protecția solului. Apelul de depunere a solicitărilor este deschis până pe 15 martie.

Cererile de solicitare a subvenției în avans se depun pentru următoarele submăsuri:

  • Submăsura nr. 1: Prevenirea și combaterea eroziunii  solului;
  • Submăsura nr. 2: Ameliorarea chimică a solurilor;
  • Submăsura nr. 3: Conservarea și sporirea fertilității solurilor. 

„Criteriile de eligibilitate stabilesc că, solicitant al subvențiilor poate fi persoana juridică/fizică sau unitatea administrativ teritorială de nivelul întâi, care deține teren în proprietate, posesie sau folosință, înregistrat în modul stabilit de lege, și urmează să implementeze proiectul într-o unitate administrativ - teritorială de nivelul întâi”, informează Agenția de Intervenții și Plățipentru Agricultură.

Menționăm că, suportul statului constituie 80% din valoarea proiectului eligibil și nu va depăși 800 de mii de lei.

Plățile vor fi efectuate în două tranșe:

  • I Tranșă - 70% din valoarea subvenției, care va fi achitată în condiția prezentării dovezilor cofinanțării din partea Beneficiarului în proporție de cel puțin 20%, din valoarea proiectului investițional;
  • II Tranșă – 30% din valoarea subvenției, se va efectua în baza cererii de debursare, la darea în exploatare a obiectului investiției și prezentarea actelor confirmative.  

Dosarul de solicitare urmează să fie depus de către solicitant la Direcțiile teritoriale ale AIPA din jurisdicția în care solicitantul va efectua investiția. Pachetul de documente necesar, ce urmează a fi depus, poate fi accesat aici

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!