Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) a solicitat Ministerului Finanțelor suplinirea fondului de subvenționare. Astfel, acesta ar putea fi majorat la următoarea rectificare a bugetului.
Într-un răspuns oferit pentru AGROEXPERT, reprezentanții MAIA au susținut că sunt dedicați sprijinirii fermierilor și au întreprins demersurile necesare.
„Entitatea acordă o importanță deosebită plății subvențiilor către agricultori, având în vedere contribuția lor esențială la securitatea alimentară a țării și importanța lor în dezvoltarea economiei naționale”, precizează comunicatoarea din cadrul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, Daniela Turculeț.
În prezent, rezerva fondului de subvenționare este de 430 de milioane de lei, iar potrivit instituției plățile se efectuează în mod curent.
Amintim că, în contextul în care fermierii micro, mici și mijlocii sunt în pragul falimentului rezultat din evenimentele ultimilor ani (seceta, război, inflație, scumpirea de capital etc), Forța Fermierilor a solicitat Guvernului să majoreze fondul de subvenționare cu diferența necesară de bani, ori să prioritizeze plata subvențiilor pentru fermierii micro, mici și mijlocii.
Recomandăm și: Fermierii sunt îngrijorați că vor rămâne fără subvenții