Federația Agricultorilor din Moldova oferă consultare și suport gratuit beneficiarilor care vor să obțină finanțare. Serviciile sunt achitate de către IFAD. Beneficiarii trebuie doar să fie receptivi și să adune la timp informațiile ca să pregătiți cât mai rapid dosarul. Pentru a beneficia de grant și consultanță gratuită, dosarul urmează a fi perfectat, iar bunurile achiziționate, inclusiv, până la 31.01.2024.
Despre criteriile de eligibilitate, cât de complicat este procesul de întocmire a dosarului și cât durează procedura a punctat expertul în dezvoltarea businessului, Vasile Pojoga.
Cine sunt persoanele care pot beneficia de bani în cadrul acestui program lansat de IFAD?
La program pot apela agricultorii care vor să investească în echipamente folosite în producerea agricolă primară, adică acele unelte care sunt utilizate anume în practicile agricole care favorizează atenuarea schimbărilor climatice.
Granturile pot fi obținute atât de către agricultorii care au cumpărat aceste unelte, cât și de cei care abia planifică. Astfel, agricultorii care au cumpărat uneltele începând cu luna august 2020, sunt eligibili pentru a apela la acest proiect.
Oricine poate apela la acest program, care are minim un an de experiență în domeniu, să nu depășească suprafața de 50 de ha, regulă care se extinde și în cazul cooperativelor - cel puțin 70 % din membrii, cumulativ să nu depășească aceste 50 de ha.
Pot beneficia de grant atât de la IFAD, cât și de la AIPA?
Expertul punctează că nu pot primi grant agricultorii care deja au obținut finanțare pentru aceleași echipamente sub formă de subvenții sau grant din alte proiecte.
„Dar agricultorii au oportunitatea de a beneficia de finanțare cu grant de la IFAD în condițiile completării și depunerii unei cereri de „pre-investiții” către UCIP IFAD și pregătirea documentele aferente până la cumpărarea utilajului. Iar ulterior să aplice la AIPA pentru subvenționarea contribuției propri”, susține Vasile Pojoga.
În cazul depunerii unei cereri de finanțare până la procurarea bunului/bunurilor (cerere pre-investiție), după aprobarea grantului, termenul de achiziționare a bunului/bunurilor și prezentarea actelor confirmative, nu va depăși data de 31.01.2024.
Care sunt tipurile de utilaje finanțate de acest program?
În programul respectiv pot să obțină utilaje acei care implementează bunele practici agricole și se referă în mod special la echipamentele care țin de agricultura conservativă, acestea ar fi: semănătoarele No-till, mini-till, cultivator, scarificator sau decompactor, mai sunt mașini de tăiat iarbă, tocătoare, dar și sisteme de irigare la suprafață, sisteme de irigare subterane, sisteme antigrindină și plasă de umbrire, sau echipamente pentru producerea energiei solare – instalații fotovoltaice sau colectoarele solare și mai sunt pentru mașini și utilaje folosite în sistemul de producere a culturilor organice.
Toate echipamentele finanțate în cadrul acestui program trebuie să fie folosit în exclusivitate în agricultură, lista întreagă a echipamentelor o găsiți AICI.
Care sunt sumele de bani pe care le pot obține beneficiarii de grant?
În cazul întreprinderilor care depun în mod individual, suma grantului nu trebuie să depășească 7 500 $ per cerere. Regula grantului este de a respecta proporția de 70% la 30%, adică 70% din suma totală a proiectului trebuie să fie grant și 30% contribuția beneficiarului. În cazul în care suma totală pentru echipament depășește 7 500 $, restul banilor trebuie să fie din partea beneficiarilor.
Această sumă este valabilă pentru întreprinderile care depun cererile în mod individual, dacă vorbim despre cooperative, atunci suma grantului nu trebuie să depășească 15 000$. Suma pentru cooperativă este mai mare, dar și contribuția crește, pentru cooperativă, raportul este de 50% la 50%.
Cât de complicată și complexă este procedura de obținere a acestor granturi?
Procedura este relativ simplă, se solicită completarea unei cereri cu respectarea cerințelor finanțatorului și furnizarea actelor solicitate: extrase, situații financiare, contracte pe terenuri, extras de la primărie care confirmă numărul de terenuri deținute în proprietate sau arendă, oferte pentru echipament, etc.
Cât durează să completezi acest dosar?
În cazul în care beneficiarul știe exact ce vrea să cumpere, atunci adunarea actelor durează în mediu 2-3 zile. Cel mai important este să pregătească ofertele privind echipamentul propus și să prezinte extras de la primărie ce confirmă suprafața terenurilor din proprietate și/sau arendă.
Proiectul este activ până la 31.03.2024 sau până la epuizarea fondurilor, dar depunerea dosarelor urmează a fi efectuată până la 31.01.2024 și se lucrează după principiul – primul venit, primul servit.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!