Moldova

Grigoriev: Unele produse pescărești sunt importate prin contrabandă

Author: Tatiana Cojocaru
produse din pește de import

În ultimii ani, se atestă o tendință de creștere a consumului de pește și produse pescărești în țara noastră. Potrivit datelor oficiale, fiecare cetățean consumă anual în jur de 15,5 kilograme de pește și produse din pește, o cantitate relativ mai mică în comparație cu cea consumată de o persoană în UE, circa 24,4 kg de pește sau fructe de mare. Cu toate acestea, producția internă de pește în Republica Moldova, rămâne insuficientă pentru a acoperi cererea de pe piața locală. Prin urmare, importatorii și procesatorii de pește din Republica Moldova își asumă rolul de suplini cantitativ, dar și calitativ producția de pește și produse pescărești. S-ar părea că activitatea de import al peștelui și produselor din pește este pus pe roate, produsele sunt importate și distribuite oficial consumatorilor, însă în realitate, în Republica Moldova există anumite situații care stimulează contrabanda cu produse pescărești.

Anumite cantități de pește și produse din pește ajung ilegal în țară și sunt comercializate pe rețelele de socializare sau direct în stradă. Au de suferit nu numai importatorii oficiali, dar și consumatorii care achită un preț mai mic la respectivele produse, dar își supun sănătatea în fața unor riscuri neprevăzute. Am discutat cu Igor Grigoriev, președintele Asociației „AgroVector”, despre problemele cu care se confruntă operatorii de procesare și prelucrare a produselor pescărești importate, cât și despre soluțiile propuse autorităților pentru a garanta importul de produse de calitate la un preț accesibil pentru cetățenii Republicii Moldova.

„Pe durata mandatului de un an și jumătate, de când sunt la Asociația „AgroVector”, am semnalat numeroase probleme cu care se confruntă operatorii de procesare și prelucrare a produselor pescărești importate din UE și alte țări cu care Republica Moldova are parteneriate comercial-economice. Contrabanda produselor de pește, observată de membrii Asociației „AgroVector”, la fel am raportat-o de altfel reprezentanților Guvernului, căci reprezintă o problemă urgentă care necesită intervenția instituțiilor statului. Importatorii se confruntă cu o concurență neloială, din motiv că în ultima perioadă, prin colete se transmite un volum mare de icre roșii și negre, stimulând așa fenomenul de dumping la produsele care se importă oficial. De fapt, chiar am solicitat să fie excluse icrele din lista produselor de lux, ca să nu fie printre mărfurile supuse accizelor. Din păcate nu s-au luat măsuri și contrabanda continuă, cel mai des aceste produse ajunse ilegal în țară, sunt comercializate pe rețelele de socializare sau direct pe stradă, prin piețe. Activitatea legală devine dificilă, din cauza concurenței neloiale a unor agenți economici, dar și unor реrsоаnе fizice, care vând consumatorului produsele respective, fără achitarea taxelor vamale, accize, TVA și alte impozite. Vânzarea ilegală pe piața internă, la diferite depozite en-gros, în diferite magazine cu specific de vânzare a produselor pescărești, către consumatorul final se face la un preț micșorat cu cel puțin 50%, dar este o încălcare gravă a legislației privind comerțul intern și siguranța alimentelor. Aceste loturi de produse pescărești se vând la un preț redus comparativ cu produsele noastre, dar nu dețin documente cum ar fi certificatele de calitate și conformitate, се ar demonstra inofensivitatea produsului și lipsa pericolului de contaminare sau alte daune саrе pot fi aduse sănătății omului. Dar prejudiciul esențial este că aceste produse pescărești importate prin contrabandă, se vând în numerar fără a fi trecute prin aparatul de casă, evitând plata taxelor și impozitelor, fiind o fraudă fiscală de proporții. Am solicitat intervenția Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, ANSA, Ministerului Finanțelor, Serviciului Vamal, Serviciul Fiscal, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sănătății, Ministerul Economiei și Digitalizării, cât și a altor factori de decizie, pentru a lua atitudine referitor la situația creată pe piața produselor pescărești, inclusiv icre de lostriță, pentru a găsi soluția și modalitatea de contracarare a contrabandei produselor pescărești, care va aduce venituri la bugetul publica național și va garanta protecția sănătății cetățenilor. Sperăm că în curând vor fi luate în calcul solicitările noastre”, ne-a comunicat Igor Grigoriev.

Statutul țării noastre de candidat la aderare în Uniunea Europeană, impune ajustarea legislației naționale la standardele UE, care de altfel sunt deja respectate de membrii Asociației „AgroVector”, însă interpretarea eronată uneori ale unor prevederi de către instituțiile statului, cauzează pierderi economice semnificative. Astfel în loc să fie stimulați membrii Asociației „AgroVector”, aceștia se pomenesc cu anumite decizii ale autorităților, care le provoacă daune financiare importatorilor.

„Regulamentul (EU) nr.1276/2011 al Comisiei Europene din 08 decembrie 2011, precum și avizul EFSA vine  cu o precizare științifică detaliată asupra existenței paraziților la nivelul cavității abdominale a peștelui de faună sălbatică, dar la o procesare termică de -18 o Celsus,  peștele este considerat sigur de consum. Marfa importată de noi, ca importatori și procesatori/producători naționali este însoțită de certificate sanitar veterinare  cu QR cod, navele fiind atestate cu coduri europene, certificate de origine, declarații     de export și acestea cu QR cod, precum și restul actelor imperative. Aceste certificate a  omologilor europeni nu sunt recunoscute însă de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor. Cu alte cuvinte, loturi de marfă produse în țări membre ale Uniunii Europene sunt considerate neconforme de ANSA. Astfel, în urma interpretării prevederilor comunitare de către  ANSA, suntem nevoiți să suportăm costuri neîntemeiate de staționare a camioanelor la frontiera Republicii Moldova, în situația în care toată marfa importată din UE este verificată la existența helminților, la indicația reprezentanților ANSA, care nu recunosc  certificatele sanitar-veterinare europene. Pierdem credibilitatea partenerilor noștri, producători europeni și mondiali de autoritatea veterinară autohtonă. Suntem nevoiți în contextul unei crize economice profunde să nimicim loturi întregi de marfă produsă în UE sau în cel mai bun caz, acestea sunt atestați la cel mai înalt nivel în situația în care certificatele acestora sunt neglijate constant returnate producătorilor europeni, fiind declarate neconforme de către autoritățile noastre. În felul acesta, renunțăm la importul a multor loturi mari precontractate de la producători europeni, pentru că suntem puși în situații de risc cu  fiecare import efectuat. Credem că bugetul Republici Moldova este grav   afectat prin micșorarea unei surse importante de impozite și plăți. Potrivit principiului precauției, Asociaţia „AgroVector” își dorește asigurarea protecției consumatorului nostru, dar comunicarea și cooperarea cu instituțiile de resort deocamdată lasă de dorit. Ne-am propus stabilirea unor întrevederi cu specialiștii din cadrul MAIA, ANSA, CRDV și Ministerul Sănătății în cadrul Consiliului Consultativ, unde să punem în discuție și să analizăm aceste subiecte, cât și altele cu care ne confruntăm în relațiile noastre cu instituțiile statului, pentru a fi elaborate și adoptate de urgență a unor modificări la actele regulatorii necesare de către Guvernul Republicii Moldova”, a concluzionat Igor Grigoriev, președintele Asociației importatorilor și procesatorilor produselor din pește, „AgroVector”.

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!