Cetățenii vor putea raporta mai rapid cazurile de poluare, tăieri ilegale, depozitare neautorizată a deșeurilor sau alte încălcări care afectează mediul, după ce Guvernul a aprobat noul Regulament privind organizarea și funcționarea Inspectoratului pentru Protecția Mediului (IPM).
Una dintre cele mai importante modificări este crearea Centrului Operațional de Reacție Imediată la Incidentele de Mediu, care va funcționa non-stop, 24 de ore din 24 și 7 zile din 7, inclusiv în weekenduri și zile de sărbătoare. Astfel, sesizările cetățenilor vor putea fi preluate și investigate imediat, fără a fi necesară așteptarea următoarei zile lucrătoare.
Potrivit ministrului Mediului, Gheorghe Hajder, noul mecanism va permite intervenții mai rapide în cazurile de poluare a apelor și solului, tăieri ilegale sau alte încălcări ale legislației de mediu. Oficialul a declarat că „timpul în care statul nu avea instrumente să intervină după ora 17:00 a expirat”.
Totodată, Inspectoratul pentru Protecția Mediului va beneficia de instrumente digitale modernizate pentru monitorizarea și gestionarea mai eficientă a fiecărui caz raportat, de la depunerea sesizării până la soluționarea acesteia. Reforma prevede și clarificarea atribuțiilor instituției, precum și consolidarea capacităților de control și intervenție.