Treizeci de noi Școli de Câmp vor fi deschise în peste 20 de raioane ale Republicii Moldova, cu scopul de a instrui micii fermieri în producerea de legume, lapte și miere în condițiile unui climat tot mai imprevizibil. Programul este implementat de FAO Moldova, cu finanțarea Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) și sprijinul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA). Lansarea a avut loc în raionul Hîncești, prin vizite la două gospodării agricole.
Prima oprire a fost la o gospodărie din Drăgușenii Noi, care a găzduit și a beneficiat anterior de o Școală de Câmp. În cadrul acesteia, aproximativ 120 de fermieri din raion au primit kituri pentru producerea legumelor, inclusiv semințe, capcane feromonale și fertilizanți. Gazda Daria Gonța a fondat gospodăria țărănească în 2018, iar în prezent administrează circa trei hectare de teren agricol. Aceasta este specializată în cultivarea legumelor și florilor decorative.
„Am participat la foarte multe școli de câmp, instruiri și schimburi de experiență, atât în țară, cât și în România. În fiecare an am aplicat la câte un grant și am fost implicată în mai multe activități concomitente. Orice lecție și consultație este binevenită, iar experiența pe care o acumulăm aici reprezintă principala motivație”, a declarat aceasta.
Pentru Svetlana Hreniuc, participantă activă la toate ciclurile Școlii de Câmp, lecțiile învățate au fost aplicate direct în gospodărie.
„Tot ce facem vine din experiența acumulată în cadrul Școlii de Câmp. Acolo am învățat irigarea prin picurare, metode tradiționale de prevenire a bolilor și producerea compostului. Grantul obținut de la FAO ne-a ajutat să achiziționăm echipamente pentru irigare și stropire. Particip an de an și nu am lipsit niciodată”, a spus aceasta. Gospodăria deține două sere în care cultivă lalele, crizanteme și legume.
A doua vizită a avut loc la gospodăria Luciei Cășuneanu din Buțeni, care va găzdui o Școală de Câmp axată pe producția comercială și conectarea la piață. Gospodăria a început activitatea în 2015, cu doar 35 de ari, extinzându-se în prezent la două hectare.: „Pe parcurs, am observat cerințele pieței și am construit mai multe sere pentru a fi mai competitivi și a asigura piața cu produse autohtone. Anual investim în sere și continuăm să ne dezvoltăm tehnologic și agricol”, a declarat Lucia Cășuneanu.
„Școala de câmp nu este o școală propriu-zisă, ci un proces continuu în care câmpul este spațiul de învățare. Fermierii identifică împreună problemele, le prioritizează și caută soluții cu sprijinul altor producători sau experți, naționali și internaționali. Fiecare școală include un lot demonstrativ și oferă semințe, echipamente și granturi pentru consolidarea rezilienței la schimbările climatice”, a explicat Nicolae Tîltu, coordonator de proiecte la FAO Moldova.
Școlile de Câmp sunt organizate pe regiuni — Hîncești, Cahul, Drochia, Rîșcani, Soroca, Cantemir, Orhei — și se desfășoară în localități raionale, fără a acoperi toate raioanele, implicând însă și zonele vecine, precum Orhei cu Telenești și Hîncești cu Leova.
„Agricultori de astăzi sunt dezamăgiți, iar noi încercăm să-i ajutăm să-și deschidă gospodării țărănești. Ei trebuie ghidați pas cu pas, fiindcă nu toți cunosc legislația și politicile din domeniu. În același timp, există fermieri bine pregătiți, care știu exact ce vor și demonstrează că pot performa”, a explicat Maria Rotaru, director executiv al Centrului de Extensiune în Agricultură Hîncești.
Secretarul de stat al MAIA, Sergiu Gherciu, a afirmat că politicile publice vizează în special fermierii mici și mijlocii și că vor fi căutate soluții interinstituționale pentru problemele administrative semnalate de beneficiari.
„Vorbim despre gospodării mici, care trebuie să poată genera venituri. Agricultura nu înseamnă doar muncă și dedicație, deși acestea sunt esențiale. Agricultura are și o componentă de business, iar fermierii trebuie ajutați să înțeleagă cum să producă eficient, cum să-și gestioneze resursele, cum să-și vândă produsele și cum să obțină un preț corect pentru munca lor. Fermierii noștri știu să producă, însă este nevoie să lucrăm mai mult pe partea de marketing, vânzări și acces la piață”, a declarat Sergiu Gherciu.

Conceptul Școlilor de Câmp a fost lansat de FAO în 1989, ca răspuns la necesitatea reducerii utilizării pesticidelor și creșterii siguranței alimentare. În Republica Moldova, modelul a fost introdus în 2014, odată cu deschiderea reprezentanței FAO. Între 2023 și 2025, în cadrul unui proiect de urgență cofinanțat de Elveția, au fost dezvoltate 20 de Școli de Câmp în peste 15 raioane și au fost oferite inputuri pentru peste 25.000 de fermieri și gospodării. Noua etapă a programului extinde intervențiile cu încă 10–12 școli în sectoarele legumicultură, creșterea bovinelor de lapte, apicultură, agricultură conservativă și creșterea păsărilor.


