Moldova

La nordul țării a fost depistat un caz de pestă porcină

Author: AgroExpert
pestă porcină - agroexpert.md

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), informează despre identificarea unui caz de pestă porcină africană la porci domestici în raionul Edineț, localitatea Gordineștii Noi.

Astfel, se efectuează controlul rezervoarelor faunei sălbatice, sunt aplicate măsuri de eradicare a focarelor, controlul mișcării animalelor și produselor din carne de porc, screening-ul porcilor domestici și populațiilor de mistreți.

Agenția solicită proprietarilor de porcine să informeze urgent subdiviziunile sale teritoriale, medicii veterinari sau autoritățile publice locale, în cazul îmbolnăvirii și pieirii animalelor sau a depistării cadavrelor de mistreți. La fel, solicită proprietarilor de porci să nu utilizeze în hrana acestora cereale proaspăt recoltate, resturi culinare și să respecte cu strictețe cerințele minime de biosecuritate.

Tot în acest context, cetățenii sunt îndemnați să nu procure produse alimentare din locuri neautorizate, precum și produse alimentare din carne de porc din țările în care evoluează pesta porcina africană, în scopul aducerii acestora în Republica Moldova, deoarece acestea vor fi confiscate și distruse, din motivul riscului pe care îl reprezintă.

Totodată, inspectorii ANSA informează că au fost anulate restricțiile la gripa aviară în localitatea Cureșnița, raionul Soroca, focarul în cauză fiind eradicat cu succes.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!