Știri din Moldova

Locuitorii din 544 de localități vor primi gratuit acte de proprietate pentru terenuri

Author: AgroExpert
acte de proprietate pentru terenuri - agroexpert.md

Oamenii din 544 de localități din Republica Moldova vor beneficia gratuit de acte de proprietate asupra terenurilor. Astfel, datorită unui proiect privind înregistrarea și evaluarea funciară, implementat de Cadastrul Bunurilor Imobile, vor fi întocmite acte pentru terenurile din întreaga țară, aflate în proprietate privată, proprietarii cărora nu dețin documentele corespunzătoare. Listele beneficiarilor sunt prezentate de către primării.

Acte de proprietate asupra terenurilor și bunurilor imobile au primit mai mulți locuitori din comuna Gangura, raionul Ialoveni. Oamenii spun că acest proiect este un colac de salvare, mai ales pentru persoanele în etate, scrie Radio Moldova.

În comuna Gangura, raionul Ialoveni, vor fi oferite gratuit titluri de proprietate asupra terenurilor pentru aproximativ 60% dintre locuitori. Printre beneficiari se numără și Valentina Lotcă. Femeia spune că a primit actul de proprietate asupra terenului de lângă casă. Acum un an, a făcut actele pentru terenuri agricole și a cheltuit mii de lei.

„Nu am avut, îmi era în gând ca să fac actele casei și chiar sunt foarte bucuroasă că au decis așa ceva. La mine a decedat soțul și trebuia să trec cota soțului pe numele meu. Sunt foarte bolnavă, sunt la grupă și foarte greu mi-a fost. Și cheltuielile sunt foarte mari, foarte mari”, spune Valentina Lotcă.

Și alți oamenii din comuna Gangura sunt bucuroși că vor economisi bani și nu vor mai bate pragurile centrelor multifuncționale. Ei spun că anterior întâmpinau mari probleme atunci când doreau să dea terenul în arendă, să-l vândă ori să-l transmită ca moștenire:

În raionul Ialoveni, proiectul este prezent cu lucrări de înregistrare primară masivă în 11 localități. Pentru comuna Gangura au fost transmise spre înregistrare Serviciului Cadastral Teritorial 1500 de bunuri imobile.

„Pe lângă faptul că fiecare familie a făcut o economie în jur de la șase până la 10 mii de lei, în funcție de numărul de bunuri. Avem persoane care vor primi patru titluri și atunci este vorba despre 12 mii de lei. Pe lângă faptul că sunt niște cheltuieli directe, ei o să economisească și niște cheltuieli indirecte prin faptul că nu o să trebuiască să se deplaseze”, a declarat primarul din Gangura, Marcel Bobeica.

În prezent, la nivel de țară, se lucrează cu un volum de 500 de mii de bunuri private pentru care cetățenii primesc gratuit titluri de drept, 95 de mii de bunuri care sunt supuse delimitării publice și 185 de mii de bunuri imobile pentru care se fac corectări în documentația cadastrală.

„Acest proiect se desfășoară la nivel de țară și avem în derulare 544 de proiecte similare, vor fi înmânate titlurile de proprietate, fapt dorit de fiecare cetățean în parte”, a declarat directorul Instituției Publice Cadastrul Bunurilor Imobile, Radu Chilaru.

Proiectul este realizat în baza Acordului de finanțare dintre Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare și implementat de Instituția Publică Cadastrul Bunurilor Imobile.

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!