
În acest an atât de dificil, recolta de porumb şi floarea-soarelui, deși va fi mai mică decât în anii precedenți, va fi una satisfăcătoare care va acoperi consumul intern, susțin autoritățile. Pe de altă parte, agricultorii au anunțat că roada nu va fi atât de bogată precum anul trecut, or culturile din grupa a doua au fost compromise parțial sau chiar total în unele raioane ale țării.
Potrivit Secretarului de stat al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, Vasile Șarban, se prognozează o recoltă de porumb în jur de un million și jumătate de tone, iar cea de floarea-soarelui de aproximativ 750 de mii de tone.
„Situația desigur este mai puțin pozitivă comparativ cu anii trecuți, porumb este mai puțin, pentru că a fost compromis în acest an, dar nu pe întregul teritoriu al țării. În raionele afectate de condițiile nefavorabile, recolta va fi mai mică, însă în regiunea de nord, se preconizează o roadă la nivelul anului 2021. Noi așteptăm datele recoltării din circa 30 de localități din raioanele Anenii Noi, Ștefan-Vodă, Căușeni, Criuleni parțial, dar estimăm că se va ajunge la un million și jumătate de tone. Chiar dacă producția este mai mică decât în anii precedenți, când a depășit două milioane de tone, dar este de fapt recolta noastră medie anuală. În 2021 am avut 2,8 milioane de tone în comparație cu anii secetoși precum 2022, când am recoltat numai 752 mii de tone și în 2024 – 718 mii de tone. Prin urmare, motive de îngrijorare nu există, pentru că necesarul intern de circa 700 mii de tone de porumb va fi asigurat, în orice scenariu”, a explicat Vasile Șarban.
Secretarul de stat al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare a dat asigurări că și estimările despre recolta de floarea-soarelui sunt îmbucurătoare, în pofida provocărilor din acest an.
„Pentru consumul intern avem nevoie anual de 350 -375 mii de tone de floarea-soarelui, cantitate dublă garantată de producția acestui an, căci estimăm o recoltă de circa 700 -750 de mii de tone. Prin urmare, înțelegem agricultorii că au avut unele pierderi, în special în câteva raioane, dar nu este cazul să agravăm situația cu estimări sumbre. Chiar și la grâu, recolta medie în Republica Moldova este de un million și două sute de mii tone, iar în acest an a fost depășită, avem o prognoză de peste un million trei sute de mii de tone. Conform estimărilor experților, consumul intern anual de grâu alimentar este circa 300-350 de mii de tone și 200 mii tone de grâu furajer. O să mă repet, însă menționez că la toate culturile și de grupa întâi, și de grupa a doua, consumul intern va fi asigurat”, a punctat Vasile Șarban, Secretarul de stat al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare.