Știri din Moldova

MAIA: Sinteza avizului pentru modificarea legii secetei, pe masa Guvernului

Author: AgroExpert
MAIA sinteza avizului pentru modificarea legii secetei - agroexpert.md

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) în calitate de instituție responsabilă pentru coordonarea și colectarea avizelor de la toate entitățile relevante privind modificarea Legii nr. 240/2024 a transmis sinteza spre examinare Guvernului.

„Avizul conține opiniile separate ale Ministerului Justiției și Ministerului Finanțelor. În acest moment, procesul de analiză este în desfășurare. Vom comunica desfășurat pe subiect, până la finalul zilei”, se arată în nota informativă emisă de MAIA.

Potrivit lui Alexandr Slusari, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare propune schimbarea unor puncte în acest aviz.

Te-ar putea interesa și: Avizul cu privire la secetă, pe ordinea de zi la Guvern! Ce spune Slusari

Amintim că, pe 4 decembrie, în cadrul ședinței Comisiei agricultură și industrie alimentară, deputații PAS, Alexandr Trubca și Viorel Barda au propus aprobarea unei noi legi, în care să se regăsească norme din legea aprobată anterior de Parlament cu privire la măsurile de sprijin pentru fermieri, dar care să conțină și prevederi noi, menite să asigure impactul corespunzător al măsurilor protective propuse.

Ulterior, Asociația Forța Fermierilor a făcut apel la toate instituțiile statului pentru a facilita adoptarea și promulgarea legii de a fi instituit un moratoriu la plata datoriilor. 

Citește și: Forța Fermierilor cere adoptarea urgentă a moratoriului la plata datoriilor

Pe 10 decembrie în Parlament au avut loc consultări publice asupra proiectului de lege privind implementarea unor măsuri de sprijin pentru fermieri în legătură cu seceta din anul 2024 (Nr.354/2024).

Directorul executiv al Asociației Forța Fermierilor, Alexandru Bădărău, a accentuat pentru AGROEXPERT că această lege este esențială, dar vine cu o întârziere semnificativă.

Recomandăm și: Bădărău, despre moratoriu la plata datoriilor: Lege întârziată, dar importantă

Avizul la proiectul legii a fost scos de pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de pe 11 decembrie.

Află și: Avizul la proiectul de lege cu privire la secetă a fost scos de pe ordinea de zi

Reamintim că, mai mulți agricultori din Republica Moldova au început să protesteze pe 18 decembrie, în fața Guvernului. Aceștia precizează că dacă autoritățile statului nu vor lua măsuri atunci se vor organiza proteste masive în toată țara, inclusiv cu tehnica agricolă. 

Citește și: Fermierii se revoltă! Au început să protesteze în fața Guvernului

Paralel, purtătorul de cuvânt a Guvernului, Daniel Vodă, a declarat pentru AGROEXPERT că Guvernul se preocupă de problemele tuturor agricultorilor și nu încearcă să mulțumească doar o asociație.

Recomandăm și: Guvernul răspunde fermierilor: Luăm decizii pentru toate asociațiile

Totuși, Proiectul de lege cu privire la modificarea Legii nr.240/2024 cu privire la unele măsuri de sprijin pentru fermieri în legătură cu seceta din anul 2024 a fost înregistrat pe 17 decembrie în Parlament. Aceasta este una dintre revendicările Asociației.

În timp ce agricultorii, membri ai Asociației Forța Fermierilor protestau în fața Parlamentului, Legislativul a aprobat un proiect de lege care revizuiește măsurile de sprijin acordate agricultorilor afectați de seceta din acest an. Potrivit documentului, din momentul intrării în vigoare a respectivei legi și până la data de 31 octombrie 2025, va fi instituit un moratoriu la plata datoriilor restante, inclusiv a majorărilor și a penalităților datorate de fermieri în raport cu creditorii lor.

Te-ar putea interesa și: Moratoriu la plata datoriilor pentru fermieri! A fost votat în prima lectură

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!