
Unul dintre experţii mult aşteptaţi la Forumul Național Apicol 2025 de către apicultorii din Republica Moldova, a fost Alina Varadi. Despre conceptul de Api-Nutriţie, într-un interviu realizat de anarm.md cu specialista, sfaturi practice pentru apicultori, dar şi pentru oamenii de rând care ţin la sănătate şi la prevenţia anumitor maladii care ne afectează corpul din cauza unui stil neechilibrat de viaţă.
Conceptul de Api-Nutriţie, pe care îl promovează de mai mulţi ani Alina Varadi este printre cele mai importante descoperiri în domeniul nutriției corecte, deoarece, din spusele apicultoarei, corpul primește tot ceea ce are nevoie ca să se susțină și să se mențină sănătos.
„Sunt pentru prima dată în Republica Moldova, deşi, recunosc, am fost invitată de mai multe ori, dar am fost plăcut surprinsă să văd varietatea şi bogăţia care se poate vedea cu ochiul liber. Mi-a plăcut că am văzut, pe tot parcursul drumului, copaci de nuci, plopi care sunt foarte benefici apiculturii şi ar trebui să fie peste tot. În trecut, România avea plopi pe toate străzile, iar producţia de propolis era extraordinar de mare”, spune Alina Varad.
Nu doar apicultorii din Republica Moldova se ciocnesc cu probleme ce ţin de păstrarea familiilor de albini, îmbunătăţirea calităţii mierii şi dezvoltarea afacerilor apicole.
„Recent, am fost prezentă la o conferinţă ce a avut loc în Brazilia, cu tematica „Propolis Imunitate Comunitate Sustenabilitate”. La acest eveniment, au fost prezenţi 47 de experţi, care au discutat pe larg despre dezvoltarea și controlul calității, autenticitatea, lupta cu reziduurile din produsele apicole. Am notat anumite norme prin care se doreşte stoparea şi găsirea soluţiilor pentru a genera produse de cea mai bună calitate. Ori, Moldova are miere de calitate. O singură problemă ar putea să intervină, dar nu cunosc care este situaţia, utilizarea pesticidelor, insecticidelor şi a neonicotinoidelor la nivel de ţară, generate de agricultura intensivă. Văd pământuri întinse cu anumite culturi agricole, care ar putea afecta familiile de albini”, punctează Alina Varadi.
Vindeţi mierea, în primul rând, la voi acasă!
Voi aveţi nevoie de acest produs pe piaţa locală. Mierea este în topul alimentelor sănătoase. Trebuie să ne păstrăm acest produs valoros.
„Apicultorii trebuie să se orienteze, în primul rând, spre piaţa locală. Iar un pas ar fi educarea consumatorului. În loc să cumpere şi să guste din o mie de pungi colorate, mai bine ar mânca o linguriţă de miere locală, care vine cu beneficii extraordinare şi reprezintă o modalitate de prevenţie a mai multor maladii grave”, sune apicultoarea.
De ce să înghiţim suplimente?
De ce să înghiţim capsule cu B12, dacă o putem lua din lăptişorul de matcă? Sau vitamina D, care o putem găsi în larva de trântor, de exemplu. De ce nu alegem produsele pure care vin de la albină?
Larva de trântor conţine şi vitamina D în cantitate mare, determină formarea de celule stem în corp, dar este şi o viagra naturală. Cea mai mare problemă a bărbaţilor poate fi preîntâmpinată prin consumul de apilarnil, produs obţinut din larva de trântor.
Dacă avem un bărbat peste 50 de ani, să ştiţi că apilarnil-ul este hrana pentru sistemul lui genital masculin.
De ce apicultorii din Moldova nu s-ar orienta să producă acest preparat?
Un pahar cu o linguriţă de miere îţi oferă un bust de energie care ar înlocui cafeaua!
Eu nu beau cafea! Să vedeţi câtă energie veţi avea consumând, în fiecare dimineaţă, câte un pahar cu apă caldă cu o linguriţă de miere!
Sucurile pe bază de amestecuri de produse apicole sunt foarte întrebate de români. Recomand tuturor părinţilor să înceapă imunizarea copiilor chiar din luna august, oferindu-le dimineaţa o linguriţă de miere, polen şi propolis.