
Republica Moldova ar putea expoarta mai multe produse de origine animalieră în Asia dacă ambasadele noastre vor stabili mai multe relaţii comerciale.
Informaţia a fost oferită în cadrul şedinţei de lucru privind promovarea produselor agroalimentare pe pieţele terţe de către preşedintele Comisiei parlamentare agricultură şi industrie alimentară, Vladimir Bolea, relatează trm.md.
Potrivit oficialului, producătorilor din ţara noastră le este greu să-şi găsească potenţiali clienţi, iar din acest motiv diplomaţii ar trebui să extindă relaţiile economice între Republica Moldova şi alte state.
„Produsele noastre de origine animală sunt foarte întrebate, vorbim de exporturi, de animale vii unde sunt exportate oi, capre. Noi vorbim de schimburile comerciale şi dacă ambasadele noastre ar stabili mai multe relaţii comerciale şi să vină spre producători cu date concrete, pentru că producătorilor noştri le vine foarte greu să exploateze toată Asia pentru a găsi potenţialii cumpărători”, a menţionat Vladimir Bolea.
În cadrul evenimentului, ambasadorul cu misiuni speciale pe domeniul diplomaţiei economice, Ana Taban a precizat că în timpul apropiat instituţia va semna mai multe acroduri economice pentru a susţine agricultorii şi fermierii moldoveni.
Potrivit ambasadoarei, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Nicu Popescu v-a efectua o vizită la Budapesta unde va discuta cu reprezentanţii ungari despre dezvoltarea sectorului zootehnic şi a infrastructurii de irigaţii a terenurilor agricole în ţara noastră.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!