Știri din Moldova

Noi măsuri pentru debirocratizarea afacerilor, aprobate de Guvern

Author: AgroExpert
Noi măsuri pentru debirocratizarea afacerilor - agroexpert.md

Guvernul a aprobat modificări ce vizează domeniul controlului activității de întreprinzător în Republica Moldova. Noile măsuri vor simplifica activitatea agenților economici și vor genera economii mediului de afaceri de peste 11 milioane de lei anual, odată cu eliminarea barierelor administrative și reducerea costurilor impuse de reglementări învechite. 

Noile prevederi se referă la extinderea valabilității avizelor sanitare de la 1 până la 3 ani,  indiferent dacă produsele provin din țară sau din import. La fel, va fi exclusă necesitatea înregistrării de stat a aditivilor alimentari, enzimelor şi aromelor.

De asemenea, este prevăzută excluderea limitărilor pentru tipurile de unități de comerț cu ridicata și introducerea obligativității indicării țării de origine pentru produsele alimentare nepreambalate - aceasta reprezintă o acțiune de susținere ai producătorilor locali. 

O altă modificare ce va facilita activitatea agenților economici ține de anularea autorizațiilor pentru afișele cu dimensiuni mai mici de 3 metri pătrați și prelungirea valabilității acestor autorizații pentru afișele mari.

Străinilor cu drept de muncă, fără vize, le vor fi liberalizate condițiile de încheiere a contractelor de muncă, iar procedura de închidere a unei afaceri va deveni mai simplă și mai rapidă, prin utilizarea instrumentelor online. Mai mult, în cazul jocurilor de noroc, vor fi incluse măsuri mai clare pentru blocarea site-urilor neautorizate.

În același timp, farmaciile din sate vor fi licențiate, indiferent dacă activitatea acestora este sau nu subvenționată de stat. 

„Inițiativele sunt foarte bune și importante pentru mediul de afaceri. În perioada următoare, este necesar să ne concentrăm pe modul în care se implementează legislația de mediu, pentru a reduce costurile antreprenorilor din acest domeniu. De asemenea, împreună cu ministerul Finanțelor, trebuie să simplificăm procedurile de comercializare a produselor agricole proprii. Avem foarte multă lume, în sate, pentru care e nevoie să stabilim un mecanism clar de comercializare”, a spus premierul Dorin Recean.

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!