Anul 2024 se încheie cu un eveniment pentru mediul de afaceri din Republica Moldova. Guvernul Republicii Moldova, Uniunea Europeană și Banca Mondială prin intermediul Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, din cadrul Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, au anunțat acordarea a 41 de milioane de lei în granturi pentru 72 de companii locale. Valoarea totală a investiției în economia națională se ridică la peste 89 de milioane de lei.
Dintre acestea, 19 companii vor beneficia de fonduri din partea Uniunii Europene, totalizând 9,6 milioane de lei. Guvernul Republicii Moldova va sprijini financiar alte 51 de companii, cu o sumă totală de 31,8 milioane lei, iar Banca Mondială acordă finanțare pentru alte două companii cu un milion de lei.
În cadrul evenimentului de anunțare a beneficiarilor, vicepremierul și ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba a declarat:
„Felicit cu cei 72 de antreprenori care au beneficiat de granturi și au reușit să-și consolideze afacerile. Dezvoltarea unei afaceri este, în primul rând, rezultatul muncii asidue și al dedicării antreprenorilor. Statul contribuie prin implementarea de reforme menite să le faciliteze atingerea unor rezultate remarcabile. Debirocratizarea, digitalizarea, reforma impozitului pe venit, alături de Programul guvernamental 373, au creat un mediu propice pentru dezvoltarea afacerilor din țara noastră, oferindu-le antreprenorilor posibilitatea să se concentreze pe progres și inovație”.
Vadim Codreanu, directorul Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, a reflectat asupra realizărilor din anul care se încheie. În discursul său, directorul ODA, a captat esența progresului și a colaborării, oferind totodată o viziune optimistă pentru anul care urmează.
„Încheiem aceste ediții cu un moment de reflecție asupra realizărilor noastre comune și o oportunitate de a privi cu speranță către planurile viitoare. Anul 2024 a fost un an al viziunilor împărtășite, al inițiativelor curajoase și al ideilor care, poate, v-au schimbat direcția în viață. Am învățat împreună cât de important este să fim curajoși, mai puternici, mai rezistenți și să țintim mereu către succes. Fiecare provocare a fost o lecție, fiecare reușită - un pas înainte pe drumul spre excelență.Vă mulțumim pentru curajul de a visa, pentru determinarea de a acționa și pentru impactul pozitiv pe care îl aduceți țării. Fie ca anul 2025 să fie anul păcii, al înțelegerii și al prosperității!”, a menționat, Vadim Codreanu.
Granturile sunt distribuite printr-o serie de programe gestionate de ODA, inclusiv Programul de susținere a antreprenoriatului feminin, Programul de Retehnologizare și eficiență energetică a întreprinderilor mici și mijlocii, Programul „PARE 1+2”, Programul de Transformare Digitală a IMM-rilor, Programul de ecologizare a întreprinderilor mici și mijlocii, Programul de Creștere a Competitivității la Export și Internaționalizare a ÎMM, dar și Programul de sprijin al micilor producători.
Cele mai mari investiții sunt alocate sectorului industrial, aproximativ 50% dintre beneficiari provenind din această ramură. Alte 30% dintre antreprenori vor investi în achiziția de mijloace tehnice pentru dezvoltarea sectorului serviciilor, cum ar fi activități profesionale, științifice, tehnice, cazare, alimentație publică și învățământ. Aproximativ 20% dintre beneficiari activează în sectorul agricol, unde vor direcționa fondurile către retehnologizare și ecologizarea afacerilor lor.
Pe parcursul acestui an, Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului a facilitat 595 de companii în accesarea de granturi în valoare totală de peste 250 de milioane de lei. Din această sumă, aproape 179 de milioane de lei provin din bugetul de stat, iar 54 de milioane de lei au fost oferite de Uniunea Europeană prin proiectul „UE pentru IMM-uri”. Valoarea totală a investițiilor în economie se ridică la 532,4 milioane lei.
De asemenea, Banca Mondială, prin Programul de Creștere a Competitivității la Export și Internaționalizare a ÎMM, a susținut 20 de companii cu fonduri de aproape 8 milioane de lei.
Totodată, prin Programul de Susținere a Inovațiilor Digitale și Startup-urilor Tehnologice, 20 de companii au beneficiat de granturi nerambursabile în valoare totală de 8,5 milioane de lei, cu sprijinul financiar al Ukraine-Moldova American Enterprise Fund, în parteneriat cu Proiectul „Tehnologiile Viitorului”, finanțat de USAID, Suedia și Marea Britanie.