Știri din Moldova

Ouă cu Salmonella: Încălcări la o întreprindere din Dondușeni

Author: AgroExpert
Ouă cu Salmonella Dondușeni - agroexpert.md

Loturi de ouă infectate cu Salmonella au fost depistate pe piață. Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) informează că a înregistrat încălcări la un operator din domeniul alimentar din raionul Dondușeni.

În acest context, inspectorii atenționează consumatorii despre riscul de plasare pe piață a ouălor ce nu prezintă siguranță, ca urmare a multiplelor încălcări grave admise de operatorul din domeniul alimentar SRL „REDIAGRO” din s. Târnova, r. Dondușeni. La exploatația de găini ouătoare a întreprinderii, în mai multe hale a fost depistă Salmonella.

Totodată, aceștia anunță despre lipsa de colaborare eficientă cu organul de control, a lipsei transparenței în trasabilitatea și circuitul alimentar, fapt ce contravine reglementărilor în domeniul alimentar.

„ANSA atenționează consumatorii despre necesitatea de a evita procurarea ouălor, în scopul atingerii unui înalt nivel de protecție a sănătății umane și a intereselor consumatorului în domeniul alimentar”, precizează ANSA. 

În conformitate cu legislația în vigoare, operatorii din domeniul alimentar, deținători ai produselor neconforme, sunt obligați să le retragă de pe piață și să coopereze cu Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor privind acțiunile întreprinse, pentru evitarea sau reducerea riscurilor asupra sănătății umane, prezentate de un produs alimentar neconform.

„Operatorii din domeniul alimentar, deținători de produse alimentare neconforme, care nu au luat măsuri de retragere a acestor produse de pe piață, sunt pasibili de răspundere juridică”, mai comunică Agenția Națională pentru Siguranța Alimentară.

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!