Republica Moldova a renunțat oficial la plafonarea adaosurilor comerciale pentru produsele social importante, după ce Regulamentul privind formarea prețurilor de comercializare a acestora, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 774/2016, a fost abrogat începând cu 30 aprilie 2026.
Decizia vine în baza unei legi intrate în vigoare la 17 mai 2025, care a modificat cadrul de reglementare privind intervențiile statului asupra prețurilor. Până la abrogare, regulamentul se aplica tuturor participanților din lanțul de distribuție a produselor social importante, în lipsa unor reglementări speciale.
Documentul stabilea limite clare pentru adaosurile comerciale practicate de comercianți și distribuitori. Astfel, produsele social importante puteau fi comercializate cu un adaos de maximum 20% aplicat la prețul de achiziție sau de livrare. Pentru pâine și colaci, plafonul era de cel mult 10%.
Pentru a explica de ce măsura nu și-a atins scopul, expertul în economie Veaceslav Ioniță susține că plafonarea a avut efecte contrare celor urmărite.
„Aceasta era o inițiativă foarte proastă. Întotdeauna am considerat-o extrem de proastă. Oricât de strălucită părea, avea un efect pervers. Din contră, produsele deveneau mai scumpe, nu mai ieftine. Îmi amintesc că s-au adresat la noi producători. Imaginați-vă că un produs, la un producător, costă 70 de lei kilogramul, iar la altul costă 200 de lei kilogramul. În condițiile unui adaos comercial de 20%, în cazul primului produs comerciantul are un câștig de 14 lei pe kilogram, iar în cazul celui de-al doilea are 40 de lei. De ce comerciantul alegea produsele cele mai scumpe pe unitate de produs? Pentru ca adaosul său comercial să fie cât mai mare la un kilogram de produs. Din cauza acestei norme, care aparent îi ajuta pe oamenii social vulnerabili, de fapt erau excluse de pe piață produsele ieftine”, a declarat expertul.
Lista produselor vizate includea mai multe alimente de bază consumate zilnic de populație, printre care pâinea de până la 600 de grame, colacii, laptele de consum cu conținut redus de grăsime, chefirul, brânza de vaci, smântâna, untul, uleiul de floarea-soarelui, făina de grâu, orezul, hrișca, crupele, grișul, fulgii de ovăz, precum și preparatele pentru sugari și copii mici.
În cazul produselor social importante procesate în unitățile comerciale, fie ele autohtone sau din import, regulamentul permitea un adaos comercial cumulativ de maximum 40%.
Recent, Guvernul a criticat și o inițiativă legislativă care urmărea transformarea plafonării adaosurilor comerciale într-un mecanism permanent prevăzut direct în lege. Executivul a argumentat că asemenea intervenții trebuie să rămână temporare și aplicate doar în situații excepționale.
Potrivit lui Ioniță, eliminarea plafonării este o decizie corectă într-o economie de piață, unde concurența ar trebui să favorizeze produsele cu prețuri mai mici.
„Era o normă proastă, cu un scop aparent nobil, dar cu un rezultat diametral opus. Este bine că s-a anulat. Nu avem nevoie de așa ceva. Am trăit în comunitatea sovietică și știm că toate acestea nu funcționează. În economia de piață trebuie să existe concurență liberă, iar cei cu produsele cele mai ieftine trebuie să câștige. În prezent avem rețele întregi de magazine specializate pe prețuri mici și mai mulți producători pentru diferite tipuri de produse. De aceea, era o normă aparent nobilă, dar care nu avea nicio legătură cu ajutorarea oamenilor săraci. Așa că să-i spunem adio și să ne bucurăm că am scăpat de acest rudiment comunist existent într-o economie de piață”, a adăugat Veaceslav Ioniță.