Știri din Moldova

Pierderi semnificative în recolta de fructe 2023: Efectele înghețurilor și ploilor

Author: AgroExpert
recoltă fructe piersic - agroexpert.md

Anul acesta vom avea mai puține fructe. Ploile și  înghețurile din primăvară au afectat în mod special caișii, prunele, cireșii si piersicii. Agricultorii spun că jumătate din roadă a fost deja compromisă, iar în prezent, pomii sunt afectați de boli şi dăunători, deoarece nu pot fi stropiți din cauza ploilor.

Vitalie Șeremet din satul Hagimusraionul Căușeni a moștenit pasiunea de a cultiva piersici de la părinți, care i-au implantat în suflet dragostea de pămînt și de tot ce crește pe el. De 15 ani cultivă piersici pe o suprafață de 10 hectare, iar în 2023 din cauza înghețurilor și a înmuguririi timpurii spune că înregistrează pierderi considerabile, scrie studio-l.online.

Problemele nu se termină aici. Ploile din ultima perioadă au adus cu sine diverse boli şi dăunători. Şi criza din Ucraina îi afectează direct pe producători. Aceasta le creează probleme exportatorilor ceea ce a făcut ca prețul en gros al fertilizanților și soluțiilor pentru tartare să crească.

Din cauza intervențiilor multiple în livadă în acest an cheltuielile fermierilor au crescut de câteva ori. Aceștia susțin că, costul unui kg de piersic în această vară va fi destul de mare. Totuși au mai rămas fructe, dar totul depinde de cum se vor dezvolta mai departe. Situații similare au fost înregistrate și în livezile de prun, cais și cireșe, iar în anumite regiuni ale raionului fructe aproape că nu sunt.

Recolta de fructe a fost afectată și în nordul țării acolo unde în luna aprilie a fost înregistrată o ninsoare.

Tradițional în piețele din Căușeni piersicii apar la mijlocul lunii iulie.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!