8 mici producători din Republica Moldova au obținut primele Certificate Ecologice de Grup, în cadrul unei ceremonii desfășurată la piața EcoLocal, pe 28 octombrie. Această realizare marchează o premieră pentru agricultura ecologică și este rezultatul eforturilor fermierilor de a se alinia la noi reglementări.
Grupul EcoLocal CERT a fost creat cu suportul Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) în cadrul Proiectului „Optim – Oportunități prin Tehnologii și Inovație în Moldova”, realizat de HELVETAS.
Schimbările recente în regulamentele ecologice au deschis calea pentru grupul EcoLocal CERT să obțină certificatele ecologice. Acestea sunt valabile doar un an, astfel agricultorii trebuie să repete aceeași procedură, anual. Despre aceasta a explicat inițiatoarea acestui grup, co-fondatoarea EcoLocal Tamara Șchiopu.
„Ideea de a lansa acest grup mi-a apărut atunci când analizam modificările în regulamentul ecologic. Acum avem primul certificat de grup la mai puțin de un an de când legislația a intrat în vigoare, lucru care ar fi fost imposibil, dacă nu erau acești producători curajoși. Pentru a primi certificatele, au trebuit să studieze regulamentele, legile, să învețe să se conducă pe niște sisteme de înregistrări digitale, pentru că toate lucrările trebuiau să fie înregistrate. Totodată, producătorii s-au dezis de diferite produse chimice. Aceste certificate sunt valabile doar un an, ei vor trebui să repete exact aceeași procedură anual”, a declarat Tamara Șchiopu.
Managerul grupului, Sergiu Țurcanu a specificat că drumul până la obținerea acestor certificate a fost presărat cu provocări, dar datorită perseverenței fermierilor au realizat tot ce și-au propus.
„A fost un drum destul de lung, cu mai multe provocări, dar mă bucur foarte mult că avem oameni plini de energie și dorință. Ei sunt un exemplu și sper să motiveze și alte gospodării agricole să facă același lucru”, precizează Sergiu Țurcanu.
Unul dintre membrii grupului, Vasile Roman, cultivă ceapă, cartofi, morcov, varză, salate, în satul Seliște, raionul Leova. De-a lungul timpului s-a confruntat cu multe probleme, dar obținerea certificatului i-a readus încrederea în sine.
„Am început să mă ocup cu agricultura din pasiune. La un moment, am ajuns în situația că marfa mea nu era apreciată, plecam la piețe obișnuite unde prețurile erau mizere. Mi-am zis că ori mă las de agricultură ori caut o alternativă. Astfel, am ajuns la EcoLocal și în acest grup. Consumul de alimente sănătoase e ceva nobil, pentru că sănătatea este cea mai prețioasă. Certificatul ecologic este foarte important pentru producător, pentru că îl motivează și mai mult, și munca îi este argumentată printr-un act. Oamenilor le explici că produci organic, dar totuși nu te cred”, a afirmat Vasile Roman.
Cristina Mardari, cu marca Eco Grădina, a menționat că certificatul o va ajuta să-și vândă produsele ecologice cu încredere. Împreună cu soțul său cultivă pepene galben și roșu.
„Am început să creștem pepene galben și roșu. Suntem producători mici, cultivăm puțin și suntem bucuroși că multe persoane apelează la noi. Soțul meu visa să devină agricultor ecologic și atunci când mi-a propus să fiu membră a unui grup de persoane care vor să crească ecologic am fost de acord. Sunt mândră că avem acest certificat, ne încurajează să mergem mai departe. Vrem să creștem și să avem rezultate bune”, menționează agricultoarea.
De asemenea, membrii grupului au dezvăluit planurile de viitor. Nicolae Cojocaru din satul Budești, Chișinău a obținut certificare ecologică pentru terenul său. Acesta a exprimat interesul să cultive cânepă ecologică pentru producerea uleiurilor.
„Atunci când se va permite vreau să cultiv cel puțin un hectar de cânepă alimentară sau industrială de soiuri diferite, de care nu conține substanțe narcotice. Eu fac uleiuri din cânepă, in, nucă, migdale, sâmburi de caise, susan, chimen negru, dovleac. Materia primă o cumpăr și o prelucrez. România, Cehia, Polonia, Ucraina cultivă cânepă, dar la noi legal se poate de importat și de vândut, dar de crescut - nu. Eu am certificatul ecologic și o dată ce voi cultiva cânepa voi putea spune că fac și ulei ecologic, deoarece am materie primă ecologică”, a spus Nicolae Cojocaru.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!