Fermierii care depus dosarele pentru plățile directe per kg de produs, lapte de vacă, lapte de oaie și lapte de capră, au primit peste 85 de milioane de lei. În total au fost recepționate și examinate 215 cereri, care au fost depuse în perioada 11 iulie - 13 septembrie 2024. Datele au fost oferite pentru AGROEXPERT de către Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură.
Lapte de vacă
Cele mai multe cereri au fost depuse pentru produsul laptele de vacă - 192 de cereri, dintre care una a fost respinsă. Fermierii au solicitat plăți directe pentru livrarea a 27.178.628 kg de lapte. În urma evaluării, au fost autorizate și transmise spre plată 191 de cereri, în valoare totală de 80.785.738 lei.
Fermierii au declarat 10.240 de capete de vaci mulgătoare, cantitatea medie de lapte de vacă muls pe zi fiind de 14,74 kg.
Lapte de oaie
În cazul produsului „laptele de oaie”, au fost depuse 15 cereri, dintre care una a fost retrasă și patru respinse. Fermierii au solicitat plăți directe pentru 213.708 kg de lapte. În final, au fost aprobate 10 cereri, în valoare de 911.965 lei.
Laptele a fost obținut de la 2.096 de capete de oi mulgătoare, iar cantitatea medie de lapte muls zilnic a fost de 0,566 kg.
Lapte de capră
Pentru laptele de capră, fermierii au depus 14 cereri, dintre care una a fost respinsă. Aceștia au solicitat plăți directe pentru livrarea a 316.837 kg de lapte. Au fost aprobate 13 cereri, în valoare totală de 1.358.914 lei.
Fermierii au indicat 2.646 de capete de capre mulgătoare, iar cantitatea medie de lapte obținut zilnic a fost de 0,665 kg.