Situația hidrologică din Republica Moldova s-a agravat, iar pe mai multe sectoare ale râurilor din țară au fost instituite avertizări de Cod Roșu, Portocaliu și Galben. Pe sectorul Naslavcea–Camenca al râului Nistru, debitul apei a ajuns la aproximativ 15% din valorile medii lunare multianuale. Avertizarea este valabilă până pe 2 octombrie.

Potrivit Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu, situația de pe Nistru este determinată de regimul deversărilor din lacul de acumulare Novodnestrovsk din Ucraina, debitul deversat în aval corespunzând aportului de apă în lac. Pe sectorul Dubăsari–Tudora este instituit Cod Portocaliu, unde scurgerea apei reprezintă aproximativ 30% din valorile medii multianuale.

Debite foarte mici sunt înregistrate și pe alte râuri. Pe Draghiște, Cubolta, Ciulucul Mic și Botna este Cod Roșu, cu o scurgere de 10% sau mai puțin din valorile normale. Pe Ichel, debitul este de aproximativ 15%, iar pe Vilia – de circa 20%. Cod Galben este în vigoare pe Răut, Bâc, Lunga și Căinar, unde scurgerea se situează la aproximativ 30–40% din valorile medii lunare multianuale.

Și pe râul Prut sunt menținute avertizări. Pe sectoarele Criva–Costești și Ungheni–Brânza este Cod Portocaliu, cu o scurgere de 20–30%, iar între Costești și Ungheni este Cod Galben, cu valori de 35–40% din media multianuală.

În acest context, ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a declarat că nivelul Nistrului a scăzut semnificativ, iar situația din Ucraina influențează direct debitul râului în Republica Moldova.

„Sunt în nordul țării. Apă încă este, dar s-a retras mult — nivelul a scăzut la cote istorice. Aceeași situație critică este și în Ucraina, de unde Nistrul curge spre noi, fapt ce ne afectează direct și puternic. Oricât ar arăta primarul Ceban cu degetul spre PAS, minister sau guvernare, acuzațiile politice nu vor aduce nici apă și nici ploaie”, a spus ministrul Mediului, Gheorghe Hajder.

Una dintre principalele preocupări invocate de ministru este asigurarea alimentării cu apă a municipiului Chișinău. Hajder susține că stația de captare de la Vadul lui Vodă este una dintre infrastructurile vulnerabile în condițiile scăderii nivelului Nistrului și solicită Primăriei Chișinău informații despre măsurile întreprinse.

„Căutarea vinovaților este un joc inutil. Singura preocupare reală a tuturor acum trebuie să fie menținerea aprovizionării neîntrerupte cu apă pentru cetățeni. Una dintre cele mai vulnerabile stații de captare este cea care alimentează municipiul Chișinău, obiectiv aflat în gestiunea directă a Primăriei”.

Ministrul a cerut primarului capitalei răspunsuri privind trei aspecte: lucrările efectuate la stația de captare și nivelul critic până la care acestea pot asigura funcționarea, starea surselor alternative de alimentare cu apă și eventualele necesități urgente pentru care Primăria are nevoie de sprijinul Guvernului.

„Am solicitat primarului cu 3 luni în urmă să facă lucrări la stația de captare și să coboare pompele mai jos – el a ales mai mult să facă scandal. Încă nu e târziu să se facă ce trebuie. Suntem pregătiți să lucrăm împreună, să lăsăm la o parte dezbaterea politică și să ne asigurăm că oamenii au și vor avea apă la robinet”.

Într-o reacție publică anterioară, Ion Ceban a declarat că stația de captare de la Vadul lui Vodă funcționează în regim obișnuit și că, pe parcursul verii, nu a fost necesară activarea suplimentară a pompelor sau a construcțiilor instalate la stație.

Totodată, ministrul Mediului susține că autoritățile monitorizează evoluția situației și mențin legătura cu partea ucraineană.

„Monitorizăm situația oră de oră și cooperăm strâns cu autoritățile ucrainene, deja afectate la nivelul alimentării populației cu apă potabilă. Depunem toate eforturile pentru a gestiona responsabil această criză și a o depăși cu bine”, a mai spus ministrul.

Autoritățile recomandă populației și agenților economici să utilizeze rațional resursele de apă. Avertizarea hidrologică este valabilă până la 2 octombrie și poate fi actualizată în funcție de evoluția condițiilor hidrometeorologice.

Flux de știri
Advertoriale
Terra Moldova Expo 2026: Vezi agenda celor trei zile de eveniment

Terra Moldova Expo 2026: Vezi agenda celor trei zile de eveniment

Fermierii care vor să afle ce se schimbă în agricultură, ce forme de sprijin financiar sunt disponibile și cum se pregătește sectorul pentru integrarea europeană vor avea mai multe motive să ajungă la Terra Moldova Expo 2026. Evenimentul se desfășoară în perioada 25–27 septembrie, iar…
Teritoriul Recoltei la Expoziția MOLDAGROTECH & FARMER 2026 de la Moldexpo

Teritoriul Recoltei la Expoziția MOLDAGROTECH & FARMER 2026 de la Moldexpo

În această toamnă, Moldexpo devine „Teritoriul Recoltei” – locul în care tehnica agricolă de ultimă generație, dronele, soluțiile pentru culturi și producătorii autohtoni se întâlnesc într-unul dintre cele mai ample evenimente dedicate sectorului agroindustrial din Republica Moldova.
Ai o afacere în agricultură? Iată de ce merită să vii la Terra Moldova

Ai o afacere în agricultură? Iată de ce merită să vii la Terra Moldova

Ce utilaj merită următoarea investiție? Ce tehnologii pot reduce costurile în fermă? Ce oportunități de dezvoltare există și ce soluții folosesc deja alți agricultori? În perioada 25–27 septembrie, Terra Moldova aduce la Arena Chișinău companii agricole, producători, instituții și tehnologii într-un singur loc. Pentru fermieri,…